Abbas îi cere lui Putin să împiedice transferul Ambasadei SUA la Ierusalim

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 13-01-2017

Actualizat: 13-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să intervină pentru a-l împiedica pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel-Aviv la Ierusalim, a afirmat vineri un înalt responsabil palestinian, relatează AFP. 'Am transmis un mesaj plin de gravitate de la liderul palestinian Mahmoud Abbas către preşedintele Vladimir Putin', a declarat la Moscova Saëb Erakat, numărul doi al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

'Această scrisoare cere preşedintelui Putin să facă tot ceea ce depinde de el în privinţa informaţiilor de care dispunem, potrivit cărora preşedintele ales Donald Trump va muta ambasada americană la Ierusalim, ceea ce pentru noi înseamnă trecerea unei linii roşii periculoase', a afirmat Erakat, după întrevederea cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov. Palestinienii sunt preocupaţi de posibilitatea ca Trump, odată ce va fi învestit la 20 ianuarie, să pună în practică o promisiune făcută în timpul campaniei electorale de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi de a muta ambasada americană de la Tel-Aviv la Ierusalim, conform Agerpres.

Aceasta ar însemna o ruptură cu politica istorică a SUA care este de asemenea cea a marii majorităţi a comunităţii internaţionale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri