DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ABERANT Ministrul Sportului anunță că românii AU INTERZIS la dușurile din sălile de fitness, care se redeschid după 15 iunie

Inquam Photos / Octav Ganea
ionut stroe

Măsură absolut aberantă impusă de Guvernul PNL, odată cu redeschiderea sălilor de fitness. Clienții care fac sport și, firește, transpiră, nu au voie să se spele la sală. Așa că aceștia vor fi nevoiți să se urce murdari în mașini și să plece acasă să facă duș!

Ministerul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat, miercuri, măsurile sanitare şi de distanţare ce vor fi valabile la redeschiderea sălilor de fitness, începând de luni.

Citește și: Ion Cristoiu DEMASCĂ strategia ASCUNSĂ din spatele deciziei de prelungire a stării de alertă

"Sunt foarte multe reguli cu care suntem familiarizaţi cei care mergem la sală. De data aceasta sunt mai riguroase. Prima dintre ele este accesul, care trebuie realizat numai în baza unor programări, trebuie să-ţi faci programarea telefonic sau online. Avem o suprafaţă a sălii pe care o împărţim la şapte metri pătraţi alocaţi fiecărei eprsoane, de unde ne rezultă numărul maxim de participanţi în acelaşi timp la sală. Triajul epidemiologic este obligatoriu, trebuie realizat de cel care administrează sala, termometrizarea persoanelor care vin la sală este, de asemenea, obligatorie, la fel repartizarea şi alocarea fiecărui participant la activitatea de fitness. Se va lucra în regim individual pe o suprafaţă de şapte metri pătraţi. Ieri, în şedinţa pe care am avut-o cu INSP, am socotiti necesar a fi permisă şi prezenţa în spaţiile de vestiare, mai puţin la duşuri. Chiar dacă suprafaţa este una mică, în raport cu suprafaţa de activitate sportivă, am socotit că, în mod organizat, pe rând şi controlat, cei care îşi doresc acces la vestiare o pot face, urmând ca numărul celor care intră în acelaşi timp în vestiar să fie limitat de suprafaţa împărţită la cei 4 metri pătraţi alocaţi fiecărei persoane. De asemenea, spaţiile destinate activităţii colective în grup, de antrenament, gen zumba, gen kangoo jump, aerobic, vor funcţiona după regula alocării unei suprafeţe de zece metri pătraţi fiecărui participant, deoarece activitatea fizică în aceste săli de aerobic este mult mai intensă, respraţia este altfel, mişcarea fiecărui participant este mult mai amplă şi riscul epidemiologic creşte. Avem zece metri pentru aerobic, şapte metri pentru lucrul la aparate şi patru metri în zona vestiarelor, unde ne schimbăm. Duşurile deocamdată am spus că este bine să nu le folosim, cel puţin în primele două, trei săptămâni, pentru a evalua cât mai corect dacă măsurile de relaxare pe care le propunem acum funcţionează. Pentru cei care folosesc aparate de aer condiţionat cu recirculare va fi necesară nebulizarea acestor săli. Cel şuţin o zi pe săptămână ar trebui rezervată pentru acest procedeu de dezinfectare. Obligaţia fiecărui adminsitrator de sală va fi de a asigura materialele de protecţie şi de dezinfectare, acele dispensere cu soluţii dezinfectante şi acele şerveţele. De asemena, participanţii la activitatea de fitness trebuie să vină de acasă cu prosop, pentru a-l utliza şi proteja şi pentru a dezinfecta şi ei, la rândul lor, aparatele înainte şi după utilizare. Nu este numai obligaţia adminsitratorului, ci şi obligaţia participanţilor de a dezinfecta aparatele, de a folosi soluţii, de a folosi masca. Masca, într-adevăr, nu e recomandat să o folosim în timpul efortului fizic, dacă sunt persoane care vor să o folosească, nu e niciun fel de problemă, dar este o obligaţie să o foloseşti în zona spaţiilor comune, în zona recepţiei, până la intrarea în sală este bine să porţi masca", a declarat Stroe, la Digi 24.

Preşedintele Klus Iohannis a anunţat, marţi, alte măsuri de relaxare ce vor fi luate din 15 iunie, între care se numără şi redeschiderea sălilor de fitness.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.