ABN Systems International, companie de tehnologie înfiinţată în 2002, a debutat luni pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, acţiunile companiei fiind tranzacţionate sub simbolul bursier ABN, conform Agerpres.
Conform unui comunicat al BVB, debutul ABN Systems la bursă este primul realizat în urma unei oferte publice iniţiale primare derulate pe piaţa AeRO, în urma căreia compania a atras de la investitori 5,5 milioane de lei. Fondurile sunt destinate dezvoltării şi extinderii companiei.
"Evoluţia pieţei AeRO de până acum ne bucură, iar faptul că am ajuns la punctul în care sunt încheiate pe această piaţă oferte publice cu succes ne demonstrează că mergem în direcţia cea bună. ABN Systems este din acest punct de vedere un deschizător de drumuri, alături de TradeVille, care a avut curajul şi determinarea să sprijine compania în demersurile de atragere de finanţare prin piaţa de capital. Mai mult, listarea ABN Systems creşte reprezentarea sectorului de tehnologie la Bursă şi susţine diversificarea portofoliilor investitorilor. Anul 2021 a fost unul de referinţă pentru AeRO, iar listarea de astăzi a acţiunilor ABN creează premisele unui an 2022 la fel de interesant", a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
La rândul său, George Barbu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al ABN Systems International, a subliniat că, prin listarea acţiunilor, a fost atins un obiectiv strategic, urcând compania la un nivel superior de vizibilitate atât în rândul clienţilor, cât şi pe piaţa muncii, fiind vizată atragerea de profesionişti de top în echipă.
"În acelaşi timp, statutul de companie listată ne sporeşte credibilitatea în faţa actualilor şi a viitorilor parteneri, din zecile de ţări unde vindem brandul nostru, Tellur. Le mulţumim investitorilor pentru încrederea arătată, pe care dorim să le-o reconfirmăm prin rezultate de business excelente. Finanţarea atrasă va contribui la consolidarea operaţiunilor pe pieţele în care suntem prezenţi şi la extinderea pe pieţele externe, inclusiv în SUA, unde am deschis, recent, o companie subsidiară, prin care vom derula operaţiunile comerciale pe această piaţă", a spus George Barbu.
ABN Systems International a vândut în cadrul ofertei publice iniţiale primare, derulate în perioada 15 decembrie 2021 - 4 ianuarie 2022, un număr de 1.059.434 de acţiuni la un preţ de 5,18 lei/acţiune. Oferta publică şi listarea acţiunilor au fost realizate cu sprijinul TradeVille.
"Prin listarea ABN, Bursa de la Bucureşti îşi asumă atât rolul de a stimula exporturile româneşti cu valoare adăugată mare, cât şi pe cel de a susţine dezvoltarea sectorului de tehnologie inclusiv în nişe de top, cum ar fi fenomenul Smart Home. Suntem convinşi că primul IPO de pe piaţa AeRO este doar pasul iniţial pentru ABN în lumea bursei şi ne dorim să avem ocazia să sărbătorim împreună nu doar primul an de la listarea companiei, ci şi primele decenii", a afirmat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, director general adjunct al TradeVille.
Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse şi accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă pe pieţe din circa 30 de ţări, din patru continente, şi îşi propune o extindere accelerata a canalelor de vânzare externe, atât prin intrarea pe noi pieţe, cât şi prin consolidarea celor actuale.
În primul semestru din 2021, ABN Systems International a înregistrat o cifră de afaceri netă de aproape 50 milioane lei, o creştere de 34% faţă de S1 2020. Profitul net al companiei în primul semestru din 2021 s-a situat la 2,44 milioane de lei, fiind de peste 8 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului precedent. De asemenea, vânzările pe pieţele externe au crescut cu 114% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind 26 milioane de lei.
Compania avea, la jumătatea anului trecut, un număr mediu de salariaţi de 70 de persoane.
Conform prospectului de ofertă, ABN Systems va continua politica de distribuire de dividende acţionarilor şi ia în calcul posibilitatea de a distribui dividende sub formă de acţiuni gratuite, dar şi implementarea unui program de fidelizare a angajaţilor prin acordarea de acţiuni ABN.
ABN Systems International a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

118
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
118

458
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
458

1.323
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.323

1.467
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.467

1.651
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.651

34
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
34

54
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
54

628
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
628

12
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
12

926
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
926

4.945
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.945

1.519
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.519

68
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
68
















Comentează