Abordarea profundă a fenomenului migraţiei şi parcursul european al Ucrainei şi R. Moldova - susţinute de Meleşcanu, în Slovenia

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-09-2017

Actualizat: 05-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Angajamentul României pentru promovarea cooperării regionale în vederea asigurării stabilităţii şi dezvoltării durabile a Europei de Sud-Est a fost reiterat de Teodor Meleşcanu la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe participanţi la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), în Slovenia. Reuniunea a fost organizată de Slovenia, în calitate de preşedinţie-în-exerciţiu (PiE) a SEECP, se arată într-un comunicat al MAE, transmis marţi Agerpres.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat evoluţiile recente din Europa de Sud-Est şi modalităţile în care experienţa de cooperare în cadrul SEECP poate fi capitalizată pentru a depăşi provocările comune, în special în sectoare de interes economic - conectivitate, comunicaţii, energie, etc, precizează sursa citată. În intervenţia sa, ministrul român al Afacerilor Externe a exprimat susţinerea pentru obiectivele asumate de PiE SEECP şi a reiterat angajamentul României pentru promovarea cooperării regionale în vederea asigurării stabilităţii şi dezvoltării durabile a Europei de Sud-Est. Totodată, el a transmis sprijinul ferm al României pentru continuarea proceselor de integrare europeană şi euroatlantică în regiunea Sud-Est europeană, subliniind menţinerea relevanţei acestora, precum şi a beneficiilor comune pentru regiune şi pentru comunitatea euroatlantică.

El a evidenţiat importanţa sprijinului UE pentru Balcanii de Vest, precum şi necesitatea continuării proceselor de reformă, în vederea internalizării valorilor şi standardelor europene, cu rol transformator la nivelul societăţilor. În context, a subliniat rolul esenţial al comunicării strategice, cu obiectivul diseminării beneficiilor procesului de integrare europeană şi rolului UE în regiune, precizează MAE. Cu privire la vecinătatea estică, şeful diplomaţiei române a încurajat continuarea proceselor de apropiere de UE de către Republica Moldova şi Ucraina, exprimând susţinerea pentru continuarea reformelor din Republica Moldova şi preocuparea faţă de evoluţiile din estul Ucrainei.

Referitor la migraţie, ministrul român de Externe a reiterat susţinerea României pentru eforturile comune la nivel european şi pentru continuarea sprijinului UE pentru statele afectate, subliniind necesitatea abordării cauzelor profunde ale acestui fenomen. Totodată, el a exprimat sprijinul pentru continuarea implementării Acordului UE - Turcia în domeniul migraţiei, menţionează MAE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri