Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Absenteismul pune iar piedică activităţii Senatului

senat

În urma verificării electronice, preşedintele de şedinţă, social-democratul Ioan Chelaru, a constat că în sala plenului sunt prezenţi 63 de senatori, nefiind întrunit astfel cvorumul necesar lucrărilor.

Totodată, liberalul Puiu Haşotti a ţinut să atragă atenţia că în şedinţa de miercuri a plenului Senatului au fost adoptate 20 de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului şi doar cinci propuneri legislative şi proiecte de lege.

"Prin sârguinţa Guvernului sau a Senatului s-a făcut astăzi să adoptăm aşa: şapte ordonanţe de urgenţă, 13 ordonanţe, două proiecte şi trei propuneri legislative. Vedeţi şi dvs. cam cum se guvernează", a spus Haşotti.

În replică, Chelaru a susţinut că, din motive care ţin de termene, "ordonanţele intră mai repede la judecata Parlamentului, iar propunerile legislative un pic mai greu".

Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.