Absolut MACABRU! Cum a fost găsit cadavrul unui bebeluș într-un apartament

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 20-10-2019

Actualizat: 20-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cadavrul unui nou-născut a fost găsit într-o găleată, acoperit cu haine, într-un apartament din Brezoi, județul Vâlcea. Polițiștii au descoperit cazul sesizați de un medic.

Polițiștii din Brezoi, județul Vâlcea, au fost sesizaţi de către un doctor că la spital a ajuns o femeie de 37 de ani, căreia i s-a stabilit diagnosticul de „retracţie de placentă”, conform Mediafax.

Citește și: Avertizare METEO de ULTIM MOMENT - Sunt vizate 12 județe și municipiul București

Medicii au constatat că femeia născuse recent și au trimis-o urgent la un spital din Vâlcea unde a fost operată.

În lipsa nou-născutului, anchetatorii au făcut mai multe verificări, stabilind că femeia locuieşte singură, fără forme legale, într-un apartament al iubitului ei, plecat la muncă în străinătate.

Când au intrat în apartament, anchetatorii au găsit în baie, sub mai multe haine, cadavrul unui băiețel nouă-născut, într-o găleată.

S-a deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri