Absolvenții promoției 2026 pot primi un sprijin de aproape 2.000 de lei. Ce trebuie să facă imediat după terminarea studiilor

Article thumbnail

Sursă foto: News Team

Tinerii care au absolvit în 2026 o formă de învățământ și intenționează să intre pe piața muncii au la dispoziție un termen important pe care nu trebuie să îl rateze. Înregistrarea la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor le poate deschide accesul la servicii gratuite de consiliere și formare profesională, dar și la indemnizația de șomaj sau la prima de inserție, care, la valoarea actuală a Indicatorului Social de Referință, poate ajunge la 1.980 de lei.

ANOFM: 60 de zile pentru înregistrare după absolvire

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că absolvenții promoției 2026 trebuie să se înregistreze, în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, la agenția pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în calitate de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Măsura se aplică absolvenților tuturor formelor de învățământ – gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal și universitar – indiferent dacă studiile au fost urmate în sistemul public sau în cel privat autorizat ori acreditat.

Potrivit ANOFM, este considerată absolvent orice persoană care a obținut, în condițiile legii, o diplomă sau un certificat de studii.

Instituția precizează că informațiile complete privind acordarea indemnizației de șomaj, actele necesare și celelalte măsuri de sprijin sunt disponibile pe site-ul ANOFM și la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.

Cum se calculează termenul pentru absolvenții de liceu

În cazul absolvenților de liceu, cele 60 de zile încep să curgă din ziua următoare datei oficiale a absolvirii, indiferent dacă examenul de bacalaureat a fost promovat sau nu.

Data este stabilită prin Ordinul ministrului Educației nr. 3.463/2025 și nu depinde de afișarea rezultatelor examenului.

Există însă o excepție pentru elevii care nu și-au încheiat situația școlară la toate disciplinele. Pentru aceștia, termenul începe din ziua promovării examenului de corigență, dată menționată în adeverința emisă de unitatea de învățământ.

Servicii gratuite pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă

Înregistrarea la agenția de ocupare a forței de muncă oferă acces gratuit la mai multe măsuri destinate integrării pe piața muncii.

Printre acestea se numără serviciile de informare și consiliere profesională, medierea pentru ocuparea unui loc de muncă, cursurile gratuite de formare profesională, precum și măsurile de stimulare a angajării, inclusiv acordarea unor prime prevăzute de legislație.

Aceste beneficii sunt disponibile doar persoanelor care respectă termenul legal de înregistrare.

Când poate fi solicitată indemnizația de șomaj

Înregistrarea în evidențele ANOFM este obligatorie pentru accesarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

După expirarea celor 60 de zile de la absolvire, persoanele înregistrate pot solicita indemnizația de șomaj, care se acordă pentru o perioadă de șase luni și reprezintă 50% din valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR) aflat în vigoare.

Legea prevede că nu beneficiază de indemnizație absolvenții care refuză un loc de muncă potrivit pregătirii ori nivelului studiilor sau care nu acceptă participarea la serviciile de ocupare și programele de formare profesională oferite de agențiile teritoriale.

Prima de inserție poate ajunge la 1.980 de lei

Pe lângă indemnizația de șomaj, legislația prevede acordarea unei prime de inserție pentru tinerii care se angajează într-un timp scurt după absolvire.

Conform Legii nr. 76/2002, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării.

Prima de inserţie stabilită în cuantumul prevăzut se acordă în două tranşe, astfel:

a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;

b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

În prezent, Indicatorul Social de Referință este de 660 de lei, ceea ce înseamnă că valoarea totală a primei de inserție poate ajunge la 1.980 de lei.

Cine nu poate primi acest sprijin

Legislația exclude de la acordarea primei de inserție:

* absolvenţii care, la data absolvirii studiilor, aveau raporturi de muncă sau de serviciu;

* absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au beneficiat de stimulent financiar în condiţiile legii;

* absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;

* absolvenţii care, în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului, au fost admişi într-unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale.

Persoanele care beneficiază de prima de inserţie prevăzută au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Actele necesare pentru înscriere

Pentru înregistrarea la agenția pentru ocuparea forței de muncă sunt necesare:

* actul de identitate;

* diploma de absolvire sau adeverința din care rezultă data finalizării studiilor;

* curriculum vitae;

* declarația pe propria răspundere privind starea de sănătate;

* acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, pe formularele puse la dispoziție de agenție.

Google News
București
Temperatură14°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri