Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro, care până atunci aparţinea oraşului Milano, o etapă crucială în proiectul noului lor stadion, informează AFP, citat de Agerpres.
"AC Milan şi Inter anunţă că au semnat astăzi (miercuri) actul de vânzare-cumpărare cu municipalitatea din Milano pentru achiziţionarea spaţiului urban San Siro, format din stadionul Meazza şi terenul înconjurător", au anunţat cele două cluburi într-un comunicat comun.
Vânzarea stadionului a fost acceptată de consiliul local din Milano pe 30 septembrie, după mai bine de unsprezece ore de dezbateri, cu 24 de voturi pentru, douăzeci împotrivă şi două abţineri.
AC Milan şi Inter au plătit 197 de milioane de euro pentru stadionul actual şi parcările adiacente unde intenţionează să construiască noul stadion, pe care vor continua să îl împartă. Noul San Siro, cu o capacitate de 71.500 de locuri, este programat să fie finalizat în 2031 şi va costa cele două cluburi 1,2 miliarde de euro. Acesta va fi proiectat de firmele de arhitectură Foster + Partners şi MANICA.
Actualul stadion, unul dintre cele mai emblematice din fotbalul european, adesea comparat cu o catedrală de beton, este cel mai mare din Italia, cu cele 75.000 de locuri ale sale. Însă arena, inaugurată în 1926 şi renovată de mai multe ori de atunci, nu mai este potrivită nevoilor spectatorilor sau cluburilor care doresc să îşi mărească veniturile din exploatarea stadionului.
San Siro, cunoscut şi sub numele de Stadionul Giuseppe Meazza, va fi demolat în mare parte odată ce construcţia noului stadion se apropie de finalizare. Ruinele stadionului, inclusiv una dintre tribunele sale, care este monument istoric, vor fi încorporate într-un proiect imobiliar care va include birouri şi facilităţi sportive.
San Siro va fi locul de desfăşurare în această iarnă a ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina 2026 (6-22 februarie).




























Comentează