Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Academia Română comemorează miercuri, în Cimitirul Belu, personalităţile remarcabile care au reprezentat cultura românească

basilica.ro
cimitir

Academia Română va comemora miercuri, printr-o ceremonie religioasă, membrii şi donatorii marcanţi ai acestui for înmormântaţi în Cimitirul Belu.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, Academia Română îndeplineşte, astfel, o datorie morală faţă de personalităţile remarcabile care au reprezentat cu onoare cultura şi ştiinţa românească, precum şi faţă de toţi cei care, prin actele lor filantropice, au susţinut misiunea acestei instituţii.

Slujba de comemorare, care se va desfăşura în Parcul Memorial Bellu, începând cu ora 12,30, va fi oficiată de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, scrie Agerpres.ro.

Vor aduce un omagiu preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei.

La ceremonial vor fi prezenţi membri ai Biroului Prezidiului, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, angajaţi ai Academiei Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.