Accelerează un proiect gigant, care va trece și prin România: Americanii îl sprijină puternic, dar și la Bruxelles este extrem de așteptat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-01-2026 09:20

Actualizat: 22-01-2026 09:42

Article thumbnail

Sursă foto: Bild.de

În ultimele zile s-a înregistrat o activitate comercială și politică intensă, cu scopul de a crește atractivitatea comercială a Coridorului Vertical, în perspectiva noii licitații pentru rezervare de capacitate de transport GNL către Ucraina, licitație ce se va desfășura luni, 26 ianuarie. Coridorul Vertical va trece prin România, Grecia, Bulgaria, Moldova și Ucraina. Pentru acest proiect există un interes major al americanilor, dar și la nivel european există sprijin politic pentru realizarea lui.

Licitația vizează cantități destinate acoperirii nevoilor Ucrainei pentru luna februarie, iar obiectivul principal al părților implicate este de a evita o eventuală absență a participanților, așa cum s-a întâmplat la licitația din decembrie. Un astfel de rezultat ar transmite mesaje negative cu privire la viabilitatea unui proiect de mare importanță geopolitică pentru Grecia, un proiect care se bucură de un sprijin puternic din partea SUA, dar care este abordat cu rezerve de Uniunea Europeană.

Proiectul întâmpină dificultăți

Apropiata licitație se desfășoară într-un mediu de incertitudine, deoarece rămân deschise problemele legate de compatibilitatea produselor „Ruta 1”, „Ruta 2” și „Ruta 3” cu cadrul de reglementare european actual. Aceste produse vizează transportul de gaze naturale către Ucraina, prima rută de la terminalul GNL Revithoussa, cât și de la FSRU Alexandroupoli, a doua rută exclusiv de la FSRU Alexandroupolis, iar a treia rută de la Komotini, din conducta TAP. Între timp, însă, necesitățile Ucrainei de gaze naturale rămân limitate, chiar și în condiții de temperaturi scăzute, din cauza pagubelor extinse suferite de infrastructura sa energetică în urma atacurilor rusești.

Cea mai mare parte a nevoilor Ucrainei sunt acoperite în prezent de importuri prin Ungaria și Polonia, țări care, datorită proximității lor geografice, oferă costuri mai mici comparativ cu cantitățile care ar fi distribuite prin Coridorul Vertical. Cantități mai mici provin și din Lituania. Relevant pentru concurența existentă este anunțul operatorului polonez Gaz-System cu privire la finalizarea modernizării stației de măsurare Hermanowice, care crește capacitatea de transport al gazelor naturale către Ucraina de la 600.000 la 720.000 de metri cubi pe oră începând cu luna februarie.

Aceste evoluții au „înghețat” până acum activarea acordului de intenție semnat în noiembrie între compania greacă DEPA și compania ucraineană Naftogaz pentru furnizarea de gaze naturale în perioada de iarnă ianuarie – martie 2026. Conform celor anunțate, acordul ar trebui implementat prin intermediul companiei „Atlantic – See LNG Trade”, pe care DEPA a înființat-o împreună cu compania Aktor. Naftogaz nu a contactat în cele din urmă compania DEPA în vederea furnizării de gaze pentru luna ianuarie, ceea ce a dus la absența DEPA de la licitația din decembrie. Informațiile arată că în ultimele zile au avut loc contacte la nivel politic și de afaceri pentru activarea acordului din noiembrie, pentru care americanii manifestă un interes puternic, având în vedere că Atlantic – See LNG Trade ar urma să furnizeze GNL din SUA.

Între timp, DEPA a anulat slotul pe care îl rezervase la Revithoussa pentru luna februarie și nu a rezervat capacitate nici la FSRU Alexandroupolis, așteptând intențiile Naftogaz.

Indiferent de rezultatul final al negocierilor dintre DEPA și Naftogaz, licitația de luni va viza o capacitate semnificativ limitată, doar 26.000 de megawați-oră pe zi, comparativ cu 51.000 de megawați-oră oferiți în decembrie. Această reducere se datorează faptului că cea mai mare parte a capacității de transport din sistemul bulgar către cel românesc pentru luna februarie a fost deja rezervată de traderi, din cauza creșterii cererii cauzate de condițiile meteorologice din regiunea extinsă.

Există un interes puternic al SUA

Interesul puternic al SUA pentru Coridorul Vertical ca rută cheie pentru transportul de GNL american către Europa de Est s-a reflectat și prin înființarea unui task force special pentru a aborda problemele tehnice, de reglementare și comerciale. Această inițiativă a fost anunțată în timpul recentei vizite a ministrului grec al Mediului și Energiei, Stavros Papastavrou, la Washington. Problemele de reglementare au făcut, de asemenea, obiectul unei ample videoconferințe desfășurate pe 14 ianuarie sub președinția Comisiei Europene, cu participarea autorităților de reglementare și a operatorilor sistemelor de transport din cele cinci țări participante la Coridorul Vertical: Grecia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina.

Bruxelles-ul examinează dacă produsele Axei Verticale respectă cadrul de reglementare al UE, care prevede alocarea separată a capacității pentru fiecare infrastructură în parte. Potrivit Comisiei Europene, o rezervare unică pentru toate cele trei rute ale Coridorului poate denatura concurența. Reclamații în aceste sens au fost depuse de traderi care au angajat deja capacitate în sistemele naționale ale țărilor implicate și consideră că sunt prejudiciați de reducerile oferite pentru ruta în ansamblu a Coridorului Vertical. După intervenția conducerii politice a Ministerului Energiei de la Atena, Uniunea Europeană a dat undă verde pentru ca licitațiile să aibă loc până în februarie, menținându-și însă rezervele și amânând decizia finală pentru aprilie. Poziția adoptată de Comisie va fi decisivă pentru evoluția proiectului Coridorului Vertical, dar Grecia speră la un rezultat pozitiv, având în vedere și interesul puternic al SUA.

Sursa: Khatimerini, în traducerea Rador Radio România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri