DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Accident casnic în Dâmbovița - Un copil care s-a tăiat la burtă cu un cuțit a fost transprtat la București

SUUB
Spitalul Universitar Bucuresti

Un copil în vârstă de un an și opt luni, din localitatea Bărbulețu, județul Dâmbovița, s-a tăiat, joi seara, cu un cuțit în zona abdominală, acesta fiind transportat la un spital din București. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Dâmbovița, copilul în vârstă de un an și opt luni s-a tăiat în zona abdominală, în timp ce se afla acasă cu mama sa.

„Din primele date, un copil de un an și opt luni s-ar fi autoaccidentat cu un obiect tăietor ascuțit în zona abdominală. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Se pare că acesta se afla în locuință cu mama sa”, au transmis reprezentanții Poliției Dâmbovița.

Medicii din Dâmbovița au decis ca micuțul să fie transportat la un spital din București, acesta fiind conștient.

Polițiștii fac cercetări în acest caz, urmând să se stabilească cu exacitate toate împrejurările evenimentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.