DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Accident cu cinci victime pe DJ 601, între un microbuz şi un autoturism

lapresse.tn
accident

O femeie de 28 de ani a fost transportată la un spital din capitală şi alte patru persoane au primit îngrijiri la faţa locului în urma unui accident rutier între un microbuz de transport persoane şi un autoturism, care a avut loc joi pe DJ 601, în localitatea Bolintin Vale, informează ISU Giurgiu.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat trei ambulanţe SMURD din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, de la Garda de Intervenţie Mihăileşti şi de la Garda Roata de Jos, un echipaj SAJ şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Raed Arafat, precizări de ULTIMĂ ORĂ în urma unor 'interpretări eronate': Cum vor funcţiona spitalele în perioada următoare

"Prin 112 am fost anunţaţi despre producerea unui accident pe DJ 601, în localitatea Bolintin Vale, între un microbuz de transport persoane şi un autoturism. În microbuz se aflau opt persoane, iar în autoturism, şapte persoane. Dintre acestea, o femeie în vârstă de 28 de ani, pasageră în autoturism, a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la un spital din capitală, alte patru persoane au primit îngrijiri de la echipajele SMURD şi SAJ la locul accidentului, fiind conştiente şi cooperante, cu traumatisme minore", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Cercetările sunt continuate de echipajele de poliţie prezente la faţa locului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.