Traficul a fost deviat vineri dimineața de pe DN 23, în județul Vrancea, din cauza unui accident în care au fost implicate patru mașini.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 23, la kilometrul 4+500, la ieșire din localitatea Focșani către Răstoaca, județul Vrancea.
În accident au fost implicate patru mașini. În urma impactului, o persoană a fost rănită, fiind evaluată medical la fața locului.
Circulația rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind dirijate pe rute ocolitoare din localitatea Mândrești.
Comentează