Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ACCIDENT CUMPLIT cu 7 victime, comis de un tânăr din Turceni

lapresse.tn
accident

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc luni seara pe DN66, în afara localităţii Bretea Streiului, vinovat de producerea acestuia fiind, potrivit poliţiştilor, un tânăr de 23 de ani, din oraşul Turceni, judeţul Gorj, care a intrat pe contrasens din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum.

"Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un tânăr în vârstă de 23 de ani din oraşul Turceni, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN66, din direcţia Haţeg spre Deva, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Carla Strujan, potrivit agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a cinci pasageri din cele două autoturisme. Unul dintre pasagerii răniţi se afla în autoturismul care a intrat pe contrasens, iar celelalte patru victime erau în maşina care circula regulamentar.

La faţa locului au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi îngrijiri medicale 10 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi ale SMURD. Toate victimele, care au vârste cuprinse între 23 şi 48 de ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean din Deva, a informat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr.Călin Dumitrescu.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.