ACCIDENT de autocar: Zeci de persoane au ajuns la spital. A fost instituit COD ROȘU

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-10-2015

Actualizat: 16-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproape 30 de oameni au ajuns la spital, în stare gravă, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident de autocar produs în Caransebeş.

Un autocar care transporta muncitorii unei firme de la marginea oraşului a lovit în plin o maşină şi un stâlp de curent. "Din primele cercetări, rezultă ca şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o maşină şi un stâlp de electricitate", a declarat pentru resita.ro, comisar şef Decebal Davidoiu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Caraş-Severin.

Mai multe ambulanţe au preluat răniţii şi i-au transportat la spital. Printre victime se află şi şoferul autoturismului. !A fost activat codul roşu, iar locul accidentului a fost eliberat. Toate victimele au fost transportate la spitalul din Caransebeş cu autospecialele ambulanţei şi SMURD. Dintre răniţi, doar două persoane sunt mai grav rănite şi prezintă politraumatisme, însă viaţa lor nu este pusă în pericol", a declarat pentru resita.ro dr. Adrian Truica, director medical în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin.

Autocarul nu mai avea autorizaţie de transport persoane din luna septembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri