Accident ferooviar în Suceava: autoturism lovit de un tren

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 15-05-2025 08:37

Actualizat: 15-05-2025 11:37

Article thumbnail

Sursă foto: stiriabc.ro

Un autoturism a fost lovit, joi dimineaţă, de trenul Timişoara - Iaşi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit ISU, accidentul feroviar a avut loc pe raza localităţii Păltinoasa, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe drumul naţional DN 2E.

"La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Din fericire, cei doi ocupanţi ai autoturismului erau conştienţi şi cooperanţi, iar după ce au fost monitorizaţi de către pompierii paramedici SMURD, au refuzat transportul la o unitate spitalicească", au transmis oficialii ISU Suceava.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri