Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident feroviar în Pakistan. Cel puțin 11 persoane au murit

tren incendiu

Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite când două trenuri de pasageri au intrat în coliziune joi dimineaţa într-o gară din Karachi, important port în sudul Pakistanului, potrivit unui prim bilanţ comunicat de către surse spitaliceşti, conform AFP, conform agerpres.ro

Echipe de intervenţie dotate cu aparatură de tăiere a metalului încearcă să descarcereze victimele aflate încă printre vagoanele dearaiate, sub privirile a zeci de trecători, conform imaginilor difuzate de televiziune.

Replici ACIDE între Lia Olguța Vasilescu și un lider PNL: Ce salariu aveți de vi se pare mult 15%


Accidentul s-a produs când Zakria Express, care venea de la Multan, important oraş în Pendjab (centrul ţării), a percutat Farid Express, care venise de la Lahore şi staţiona în gara Jumma Goth, în partea de est a Karachi. 

"Nu cunoaştem încă numărul exact al victimelor, dar în cele două trenuri erau aproximativ 1.000 de pasageri" în momentul accidentului, a indicat pentru AFP Nasir Nazer, coordonator de district la municipalitatea din Karachi, adăugând că au fost trimise maşini şi utilaje pentru a scoate oamenii prinşi sub vagoanele deraiate.

Percheziții de AMPLOARE în București și Ilfov: 300 de polițiști participă la acțiune


"Putem confirma moartea a 11 persoane, pentru moment, alte 50 fiind rănite", a indicat o purtătoare de cuvânt a spitalului Jinnah din Karachi, Seemi Jamali. 

Accidentele feroviare sunt frecvente în Pakistan, ţară care a moştenit din trecutul său colonial sub dominaţie britanică o vastă reţea de cale ferată, prost întreţinută şi învechită în prezent. 

În septembrie, patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 100 au fost rănite în coliziunea dintre două trenuri în oraşul Multan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.