Accident GRAV în Argeş. Un pieton a murit şi maşina care l-a lovit a luat FOC

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 13-09-2016

Actualizat: 13-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat din comuna argeşeană Bascov a fost accidentat mortal de un autoturism, marţi, pe şoseaua care asigură legătura între autostrada A1 şi DN 7, în urma impactului maşina luând foc.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei efectuate de poliţişti, bărbatul în vârstă de 58 de ani a traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure şoseaua cu patru benzi, fiind lovit în plin de un autoturism care circula din direcţia A1 către DN 7.

Citeşte şi: Rușii recunosc: Banii din fondul de rezervă, EPUIZAȚI. Ce se va întâmpla cu economia

Pietonul a murit pe loc în urma impactului violent, iar autoturismul a luat foc. Şoferul a reuşit să iasă din maşină şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti pentru investigaţii medicale.

Circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate în zona producerii accidentului, din cauza intervenţiei pompierilor pentru stingerea incendiului şi a desfăşurării cercetării la faţa locului, relatează agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri