Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident grav în Cluj: Un tânăr de 20 de ani a murit după ce autoturismul în care se afla a căzut într-o râpă de 150 de metri

monitorulbt.ro
accident

Un tânăr de 20 de ani a murit, duminică, după ce maşina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri, într-o localitate din județul Cluj. Alți doi tineri au ajuns la spital. Intervenția pompierilor a avut loc pe ploaie torențială, fiind nevoiți să urc 500 de metri pe o pantă extrem de abruptă.

Pompierii au fost alertați, duminică în zori, după răsturnarea unui autoturism la Muntele Rece, pe o pantă foarte abruptă și la o diferență de nivel de 150 de metri, informează Mediafax.ro.

„Localizarea evenimentului a fost extrem de dificilă și a fost realizată în colaborare cu echipajele de poliție și jandarmi, care s-au implicat direct în intervenția salvatorilor. Accesul în zona accidentului a fost realizat pe timp de noapte și pe o ploaie torențială, fiind necesară urcarea pe o distanță de cca 500m a unei pante extrem de abrupte, cu echipamentele de descarcerare și salvare în mâini”, transmit pompierii.

Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe o parte, cu un cablu de energie electrică înfășurat în jurul caroseriei și cu un bărbat de 20 de ani încarcerat în acesta.

S-a acționat pentru îndepărtarea cablului și pentru descarcerarea bărbatului, prin decopertarea totală a plafonului autoturismului.

Traumatismele suferite de tânăr nu erau compatibile cu viața și nu au fost posibile aplicarea manevrelor de resuscitare.

Alți doi tineri au primit asistență medicală de urgență de la salvatorii SMURD și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia erau conștienți și cooperanți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.