Accident grav în Prahova: Doi tineri de pe motocicletă, în stare critică

Autor: Diana Pană

Publicat: 04-04-2025 09:06

Actualizat: 04-04-2025 12:06

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un accident rutier s-a produs vineri dimineață pe raza comunei Dumbrava, în satul Ciupelnița, între o motocicletă și o mașină cu cinci pasageri, informează ISU Prahova, scrie Mediafax.

„În accident au fost implicate o motocicletă cu doi ocupați și un autoturism cu 5 ocupanți la bord. Cei doi ocupanți ai motocicletei se aflau în stare de inconștiență, iar dintre persoanele aflate în autoturism, doar șoferul a necesitat ingrijiri medicale”, transmite sursa citată.

Toți pasagerii mașinii au refuzat transportul la spital. Pasagerii motocicletei au fost transportați la spital, inconștienți, unul dintre aceștia fiind în SCR, în curs de resuscitare.

Pentru gestionarea accidentului, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, cu sprijinul a 2 ambulanțe SAJ Prahova. Traficul în zonă este dirijat de către polițiștii rutieri, potrivit IPJ Prahova.

Potrivit autorităților, ocupanții motocicletei sunt un bărbat în vârstă de 21 ani, aflat în SCR, și o adolescentă de 15 ani, aflată și ea în stare de inconștiență.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri