Accident grav pe autostrada A3: patru maşini implicate, trafic rutier restricționat

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 19-12-2024

Actualizat: 19-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Un accident grav s-a produs, joi după prânz, pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti, la această oră traficul fiind restricţionat pe banda 2 a sensului spre Ploieşti. În urma accidentului în care au fost implicate patru maşini, au fost rănite trei persoane, conform news.ro.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe autostrada A 3 Bucureşti - Ploieşti, la kilometrul 68, în zona localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova, s-a produs un accident rutier pe sensul de mers către Ploieşti.

Sursa citată menţionează că în accident au fost implicate patru autoturisme.

„În urma impactului au rezultat trei victime, care urmează a fi evaluate medical”,a precizează Infotrafic.

Potrivit poliţitilor, circulaţia rutieră este restricţionată pe banda 2 a direcţiei către Ploieşti, valorile de trafic fiind ridicate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri