Accident în Alexandria: opt victime, între care un minor, după ce o mașină a intrat într-un gard

Autor: Liana Ganea

Publicat: 06-10-2025 09:40

Article thumbnail

Sursă foto: Ziar Târgu Neamț

Un grav accident rutier a avut loc luni seara în municipiul Alexandria, zona 100, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard. La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, alături de echipaje medicale SAJ Teleorman.

În urma impactului, o persoană a rămas blocată în mașina avariată și a fost nevoie de folosirea accesoriilor de pe autospeciala de descarcerare pentru a fi extrasă în siguranță.

Potrivit ISU Teleorman, în total, opt persoane au fost asistate medical la fața locului, printre care și un minor. Două dintre acestea nu prezentau leziuni vizibile. Cinci victime au suferit diferite traumatisme, însă erau conștiente și cooperante. O a șasea persoană rănită a fost stabilizată și intubată de medicul SAJ, transmite Agerpres.

Toate persoanele implicate în accident au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.

După asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri