Accident în lanț pe un drum național: Un șofer a intrat pe contrasens și a lovit trei mașini

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 07-11-2018

Actualizat: 07-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.evz.ro

O fetiţă a fost rănită după ce patru maşini s-au tamponat într-un accident în lanţ ce a avut loc miercuri dimineaţa pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, într-o zonă cu patru benzi de circulaţie, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Potrivit primelor informaţii ale poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este şoferul unui autoturism care a pătruns pe contrasens şi apoi a intrat în coliziune cu alte trei autovehicule.

Citeste si Premiere la alegerile din SUA: A fost ales primul guvernator gay. În Congres au intrat două musulmane și o amerindiană

"O minoră, pasageră în una dintre maşini a fost rănită. Se efectuează cercetare la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Traficul rutier în zona accidentului se desfăşoară alternativ până la finalizarea măsurătorilor de către poliţişti.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri