Accident pe A1 Bucureşti-Piteşti: Traficul se desfăşoară pe o singură bandă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 05-07-2021

Actualizat: 05-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Traficul se desfăşoară luni seara pe o singură bandă de mers pe A 1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 23, pe sensul de mers spre Bucureşti, în urma unui accident în urma căruia şoferii din două autoturisme au fost răniţi, potrivit agerpres.ro.

"În urmă cu puţin timp ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe A1, la kilometrul 23, pe sensul de mers Piteşti-Bucureşti, în urma producerii unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme. ISU Giurgiu s-a deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare, iar la locul accidentului au ajuns şi două echipaje ale SAJ Giurgiu. Echipajele de intervenţie ajunse la faţa locului au constatat că ambii şoferi ai autoturismelor implicate în accident au nevoie de îngrijiri medicale, dar sunt conştienţi şi cooperanţi", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

Ambele victime au fost preluate de SAJ Giurgiu şi transportate la spitale din capitală.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului, iar pompierii asigură măsurile PSI.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri