Un şofer a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD, în stare de inconştienţă, în urma unui accident care a avut loc, joi dimineaţa, pe autostrada A6, la nodul de urcare pe A1.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat că în accident a fost implicat un autoturism, în care se afla doar şoferul, iar în urma impactului bărbatul a rămas încarcerat, în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale. Victima a fost preluată de către elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la spital.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B. În sprijin a intervenit o ambulanţă SAJ cu medic şi elicopterul SMURD din CS.
Accident pe autostrada A6. Elicopterul SMURD a intervenit, transportând o persoană la spital
București
12°C
Articole Similare

1
Bărbat din Baia Mare, trimis în judecată după ce și-a bătut concubina și a dus-o cu forța în Italia
1

8
Aproape jumătate dintre părinții români plecați la muncă în străinătate nu vin acasă de Paște
8

806
SURSE - PSD pregătește o mutare de forță în Coaliție: „O să deblocăm în Parlament tot ce blochează Bolojan”
806

886
Datele INS ne arată adevăratul efect devastator pentru buzunarele românilor, după valul de scumpiri din ultimele luni
886

95
Atenție, șoferi: Restricții pe A1 între București și Pitești pentru lucrări
95

4.803
VIDEO Fulgy a amenințat pe rețelele sociale că aruncă blocul în aer. Polițiștii au intrat peste el în apartament
4.803

14.092
VIDEO FOTO Accident devastator pe A1: Un cunoscut lider politic a murit pe loc, spulberat de un camion din Bulgaria
14.092

2.576
Cum promovează Sindicatul Europol "bombardierii" și cum atacă polițiștii! Cazul de la IPJ Botoșani: exemplul de "susținere" care ridică multe semne de întrebare
2.576

100
O femeie și doi copii au fost răniți într-un accident provocat de un fost polițist. Bărbatul a fugit de la locul accidentului
100

64
Incendiu la o biserică de lângă Timişoara: construcția a ars în totalitate
64

6.088
FOTO Explozie violentă într-un bloc din Capitală: O trotinetă lăsată la încărcat a explodat și a făcut prăpăd. Un tânăr la spital
6.088

122
A condus beat, a provocat un accident mortal, apoi a fugit acasă
122

6.747
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
6.747
















Comentează