Accident pe DN 1, între Braşov şi Ploieşti - Un copil de doi ani şi o femeie au fost răniţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-11-2023

Actualizat: 12-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Sibiu


Două persoane, între care un copil mic, au fost rănite într-un accident produs duminică după amiază, pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, unde două autoturisme s-au ciocnit iar unul dintre ele a ricoşat într-un al treilea autovehicul, care staţiona. Una dintre victime se afla n maşina oprită, potrivit news.ro

Accidentul a avut loc în jurul orei 16:00, pe drumul naţional 1, la intersecţia cu drumul judeţean 720, în apropierea localităţii Floreşti din judeţul Prahova.
„Din primele verificări reiese faptul că iniţial impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani care circula pe direcţia Ploieşti către Braşov şi un altul, condus de un bărbat 48 de ani, care circula din sens opus.  În urma impactului celor două autoturisme, cel condus de bărbatul în vârstă 48 de ani a fost proiectat într-un altul, care se afla staţionat, condus de o femeie de 31 de ani”, informează Poliţia Prahova.
Femeia aflată la volanul autoturismului care staţiona şi un copil în vârstă de doi ani au fost răniţi în urma evenimentului. Amândoi au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital.
În accident au mai fost implicate alte şase persoane, care nu au fost rănite.
Cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.  La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier în zona accidentului este îngreunat, fiind dirijat de către poliţişti.
Poliţiştii fac verificări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri