Şase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs duminică, pe DN 22.
Din primele cercetări efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că impactul s-ar fi produs între două autoturisme, conduse de un tânăr de 25 de ani, respectiv un bărbat, de 48 de ani.
"În urma accidentului şase persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare, conducătorii auto şi patru pasageri din cel de-al doilea autoturism. Conducătorii autovehiculelor au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa via Agerpres.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.




























