Accident rutier cu trei victime, în județul Timiș; două autoutilitare, un tir și o mașină - implicate

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 21-05-2024

Actualizat: 21-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Timis

O femeie care a rămas încarcerată într-un autovehicul implicat într-un accident rutier pe raza localităţii Remetea Mare, marţi după-amiaza, a fost transportată la spital în stare de conştienţă şi alte două victime au fost evaluate medical la faţa locului, refuzând transportul la spital.

 

Pompierii ISU Timiş au intervenit, marţi după-amiază, pentru asigurarea măsurilor PSI şi de prim ajutor în urma producerii unui accident rutier pe DN6, în localitatea Remetea Mare, în care au fost implicate două autoutilitare, un autotren şi un autoturism, cu şapte persoane participante. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care una a rămas blocată şi s-a acţionat pentru extragere. Toate victimele sunt conştiente şi cooperante, arată o informare de presă a ISU Timiş, citează Agerpres.

A fost alertat Detaşamentul 1 Timişoara şi la locul evenimentului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri