Accident rutier grav în Ialomița. O persoană a decedat, iar o alta a fost transportată la spital în urma ciocnirii unui autoturism cu o autoutilitară

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 03-08-2024

Actualizat: 03-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O persoană a decedat, iar o alta a fost transportată la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii ialomiţene Lăcusteni, conform Agerpres.

În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

"La locul solicitării au fost găsite trei victime: una inconştientă şi încarcerată, iar celelalte două conştiente şi cooperante. Persoana inconştientă (bărbat cu vârsta de aproximativ 68 de ani) a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarată decedată", arată sursa citată.

Victimelor conştiente li s-a acordat primul ajutor medical, ulterior una dintre acestea a fost preluată şi transportată la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, pentru investigaţii medicale suplimentare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri