Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident rutier în Râmnicu Vâlcea – Cinci persoane au fost implicate, una fiind încarcerată

Accident semn

Accident rutier în Râmnicu Vâlcea – Cinci persoane au fost implicate, una fiind încarcerată

Două maşini s-au ciocnit, joi seară, în municipiul Râmncu Vâlcea, cinci persoane fiind implicate, dintre care una încarcerată.

”Pompierii militari vâlceni au intervenit, cu puţin timp în urmă, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi cu 2 ambulanţe SAJ, la un accident rutier produs în municipiul Râmnicu Vâlcea. În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme şi 5 persoane, dintre care una încarcerată”, a transmis, joi seară, ISU Vâlcea.

Sursa citată a precizat că victima încarcerată a fost extrasă de către echipajele de intervenţie şi a fost predată echipajelor medicale.

”Cele 5 persoane au fost evaluate de echipajele medicale prezente la faţa locului, ulterior 2 dintre acestea au fost transportate la UPU Vâlcea”, au mai transmis pompierii.

La rândul lor, reprezentanţii IPJ Vâlcea au precizat că a fost deschisă o anchetă, împrejurările evenimentului rutier urmând a fi stabilite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.