Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, duminică, după ce mașina în care se aflau nu a acordat prioritate și a lovit alt vehicul, în Craiova, anunță MEDIAFAX.
Potrivit Poliției Dolj, un bărbat de 55 de ani, din Craiova, care conducea mașina pe Calea Severinului, dinspre Filiași, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga și a fost acroșat de un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Craiova, care circula din sens opus.
Citește și: Guvernul provoacă CUTREMUR în rândul bugetarilor: 9 măsuri care vor afecta angajații la stat
„În urma accidentului au rezultat patru victime, toate din mașina care nu ar fi acordat prioritate. Printre victime se afla și doi minori de 12 și 15 ani”, au transmis polițiștii doljeni.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz.
Comentează