Două persoane au murit și una a fost rănită, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe un bulevard din Zalău, după o coliziune laterală între două mașini, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că polițiștii cercetează cauzele care au dus la producerea acestui accident.
Citește și: Orange, Telekom, Vodafone și UPC România se aliază! Ce vor să declanșeze
”O coliziune laterală între două mașini pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău s-a soldat cu decesul a două persoane și rănirea alteia. Din primele cercetări rezultă că și-au pierdut viața conducătorul auto al unuia dintre autoturismele implicate, un bărbat de 80 de ani, și o pasageră aflată în scaunul din dreapta față, de 76 de ani, iar o pasageră de 36 de ani aflată în celălalt autoturism a fost rănită. Conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus Cristea.
Polițiștii cercetează cauzele care au dus la producerea acestui accident. Așa cum se vede din imagini, un SUV Mercedes a lovit, din lateral o Dacia break.
Citește și: A fost făcut public! Cine ar fi făcut, de fapt, poza în care Laura Codruța Kovesi ar fi în crama lui Sebastian Ghiță .
Comentează