DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ACL a depus plângere penală împotriva liderului PSD Satu Mare

ACL

Prim-vicepreședintele ACL, Andreea Paul, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că ACL a depus plângere penală împotriva lui Mircea Govor, în urma apariției în spațiul public a unor înregistrări în care acesta amenință șefii instituțiilor din județ cu demiterea și tăierea fondurilor în cazul în care Ponta nu câștigă alegerile în turul al doilea în Satu Mare.

Potrivit deputatului ACL, Ponta și echipa sa au dat semnalul clar că pierd alegerile, făcând gesture disperate: ”tună, fulgeră și strigă a pagubă”.

”Abuzul grav de serviciu, șantajul, instigarea și lista lunga de infracțiuni electorale săvârșite de președintele PSD - Satu Mare, Mircea Govor, reprezintă un caz "exemplar" despre ceea ce face PSD la nivel local. Mircea Govor riscă o pedeapsă în instanță de până la 7 ani. ACL Satu Mare cere protecția funcționarilor publici, a profesorilor din școli, a pădurarilor și a tuturor instituțiilor publice locale amenințate brutal, atât de grosolan, de Mircea Govor. Niciunul nu merită să plătească cu libertatea pentru infracțiunile electorale la care sunt chemați și supuși de Mircea Govor”, a mai declarat Andreea Paul.

Deputatul ACL a adăugat că Alianța Creștin-Liberală a cerut Patriarhiei Bisericii Ortodoxe să formuleze o opinie față de dovezile foarte clare că preoții ortodocși se implică deschis în campanie în favoarea lui Ponta, ceea ce pe termen scurt, mediu și lung dăunează nu doar țării, ci inclusiv Bisericii. ”Fițuica” de la Cozia, ”iconița” cu Arsenie Boca cu Ponta pe spate, cazurile de la Paris sau de la Satu Mare sunt dovezi publice elocvente.

”În orice țară europeană, o asemenea înregistrare termină irevocabil o carieră politică”, a mai declarat deputatul ACL.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Andreea Paul l-a acuzat pe Victor Ponta că a performat economic în guvernarea sa doar în minciună.

”Sub Guvernul PSD condus de Victor Ponta peste 360 de mii de firme și-au închis porțile și au intrat în insolvență; am pierdut circa 600 de mii de locuri de muncă - cea mai mare scădere a locurilor de muncă din Europa”, a afirmat Andreea Paul.

Deputatul ACL a menționat că numărul șomerilor a crescut cu 16 mii de persoane, iar rata sărăciei și a excluziunii sociale sunt mai mari și în 2012, și în 2013 sub PSD, decât în anul 2011.

”Dovezile sunt oficiale. E vorba de sursele oficiale, de date ale ONRC și ale Statisticii europene EUROSTAT, iar concluzia este clară: Creșterea sărăciei este adevărata politică socială a PSD” a mai spus Andreea Paul.

”Klaus Iohannis își dorește să construiască statul partener. Victor Ponta își dorește statul prădător, statul taxator. Klaus Iohannis va fi președintele partener al românilor”, a concluzionat Andreea Paul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.