Acoperişul casei din Anglia unde a locuit fostul spion rus Serghei Skripal va fi înlocuit, în contextul operaţiunii de decontaminare lansată după atacul cu noviciok de anul trecut, relatează marţi Press Association, conform Agerpres.
Consiliul local din Wiltshire (sud-vest) i-a avertizat în scris pe vecinii lui Serghei Skripal în legătură cu "neplăcerile" pe care le pot provoca lucrările, care vor dura până la patru luni.
Detectivii consideră că Serghei Skripal şi fiica sa Iulia, venită în vizită de la Moscova, au intrat în contact prima dată cu noviciok după ce clanţa de la uşa casei lor din Salisbury a fost stropită cu acest puternic agent neurotoxic.
Operaţiunile de decontaminare au fost lansate la începutul lui martie anul trecut, imediat după ce cei doi au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă în apropierea unui centru comercial din oraş, dar au fost întrerupte de Crăciun.
Autorităţile le explică localnicilor în scrisoarea datată 4 ianuarie că în prima lună locuinţa şi garajul lui Skripal vor fi acoperite cu o "carcasă sigilată", iar în următoarele două săptămâni o echipă militară va demola acoperişurile celor două imobile, va aduna şi sigila molozul, pentru ca apoi acoperişurile să fie înlocuite.
Riscul pentru sănătatea publică rămâne scăzut, a ţinut să precizeze în comunicat Tracy Daszkiewicz, directoare pentru sănătatea publică în consiliul local din Wiltshire.
Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa în vârstă de 33 de ani au supravieţuit atacului, despre care premierul Theresa May a afirmat că a avut "aproape cu certitudine" avizul statului rus.
La circa patru luni după incident, Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, mamă a trei copii şi care locuia într-un cămin pentru oameni fără adăpost din apropiere de centrul comercial lângă care au fost găsiţi cei doi Skripal, a murit după ce a fost expusă la acelaşi gaz neurotoxic, aflat într-o fiolă despre care a crezut că este parfum. Partenerul ei Charlie Rowley a fost şi el expus, dar a fost tratat şi externat.
La începutul lunii septembrie, poliţia britanică a prezentat numele a doi ruşi - Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov - suspectaţi de comiterea tentativei de otrăvire a fostului spion rus şi a fiicei sale. Ulterior, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că ştie cine sunt cei doi ruşi suspectaţi de Londra, dând asigurări că ei sunt 'civili' şi că nu au făcut nimic 'criminal'. Intervievaţi de televiziunea publică rusă RT, cei doi au susţinut la rândul lor că au mers în calitate de turişti la Salisbury şi au dezminţit că ar fi agenţi GRU.
Acoperişul casei unde a locuit Serghei Skripal va fi înlocuit, în cadrul operaţiunii de decontaminare
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.373
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
1.373

1.913
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
1.913

2.131
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.131

3.438
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.438

38
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
38

3.398
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.398

2.871
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
2.871

3.279
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.279

72
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
72

3.690
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.690

215
Coreea de Sud: Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei lui Kim Jong-un drept succesoare a acestuia
215

10.304
SURSE Donald Trump a declinat invitația de a veni în România/ Jocuri interesante pe relatia cu SUA
10.304

5.721
Negocieri de ultim moment între SUA și Iran: planul secret care ar putea opri conflictul și redeschide Strâmtoarea Ormuz. Cele două țări au primit un plan pentru încetarea ostilităților (Reuters)
5.721
















Comentează