Statele Unite urmează să semneze un acord sâmbătă cu Polonia pentru a întări prezenţa militară americană pe teritoriul acestui membru estic al UE cu alţi 1.000 de soldaţi şi să instaleze acolo cartierul general al Corpului V al armatei SUA, relatează dpa potrivit Agerpres.
Acordul, numit Acord de cooperare consolidată în domeniul apărării (EDCA), va fi semnat de secretarul de stat american Mike Pompeo şi de ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak la Palatul Prezidenţial din Varşovia.
În prezent, aproximativ 4.500 de militari americani sunt staţionaţi pe teritoriul acestui membru european al NATO.
La sfârşitul lunii iulie, Departamentul Apărării american a anunţat noi planuri de a retrage 11.900 de militari americani din Germania, reducându-şi prezenţa acolo de la 36.000 la 24.000.
Aproape 5.600 urmează să fie repoziţionaţi în ţări NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA, mulţi desfăşuraţi prin rotaţie în Europa.
Trupele rotative ar putea fi desfăşurate în Polonia, în nord-estul Europei în vecinătatea Mării Baltice, şi în sud-est în apropiere de Marea Neagră, a declarat Pentagonul.
Vizita lui Pompeo în Polonia este ultimul act al unui turneu în Europa Centrală pe parcursul căruia el s-a dus de asemenea în Republica Cehă, Austria şi Slovenia.
Sâmbătă, secretarul de stat american intenţionează să participe la sărbătorirea în Polonia a Bătăliei de la Varşovia din 1920, care a protejat independenţa proaspăt câştigată a tinerei republici poloneze şi a oprit forţele bolşevice să avanseze mai mult spre vest.
Bătălia este considerată una dintre cele mai importante din istoria Poloniei, nu în ultimul rând pentru că a menţinut independenţa Poloniei faţă de Uniunea Sovietică în curs de formare.
Istoricii subliniază de asemenea că victoria poloneză a împiedicat stilul de conducere bolşevic să pună mâna pe putere în ţară şi posibil în Europa de Vest.
În timp ce 15 august este de asemenea o importantă sărbătoare religioasă catolică, Adormirea Maicii Domnului, victoria militară este cunoscută în Polonia ca Miracolul de pe Vistula, râul ce trece prin capitala Poloniei.
Cu toate acestea, savanţii indică un motiv mai puţin divin pentru victoria tinerei armate poloneze: o manevră de flancare din sud concepută de Jozef Pilsudski, părintele independenţei poloneze.
Parada militară tradiţională nu a avut loc în acest an din cauza pandemiei de coronavirus.
Acord între Washington și Varșovia pentru sporirea presenței militare americane
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.382
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
1.382

1.027
Prima reacție a Kievului: Zelenski l-a felicitat pe Péter Magyar după victoria clară în alegerile parlamentare din Ungaria
1.027

3.409
Fiul lui Soros îl pulverizează pe Viktor Orban după alegerile din Ungaria
3.409

5.233
Relația lui Peter Magyar cu România. Cum s-a poziționat noul star al Ungariei la prezidențiale
5.233

1.443
IDF se pregătește pentru un nou conflict cu Iranul - Campanie de pregătire în presa israeliană
1.443

5.896
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
5.896

2.108
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
2.108

9.057
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
9.057

8.059
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
8.059

15.695
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
15.695

163
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
163

9.286
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
9.286

80
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
80
















Comentează