Decizia preşedintelui Germaniei de a-l decora cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania pe fostul preşedinte italian al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a generat un val de critici din partea politicienilor conservatori germani, transmite DPA potrivit Agerpres.
Draghi urmează să primească vineri la Berlin distincţia Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania din partea preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Această distincţie este acordată cetăţenilor germani sau străini pentru realizările lor politice, economice, sociale sau intelectuale.
"Politicile BCE sub mandatul lui Draghi nu doar i-au expropriat fără încetare pe deponenţii germanii, dar au diminuat şi planurile de pensii pentru milioane de persoane din Germania", a declarat Axel Fischer, un parlamentar din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) pentru cotidianul Bild. "După părerea mea, nu merită o distincţie germană pentru acest lucru. Politica sa monetară a fost, posibil, de ajutor pentru unele state din sudul Europei, dar nu pentru zona euro şi cu siguranţă nu pentru Germania", a adăugat Fischer.
La rândul său, Markus Blume, secretarul general al CSU (Uniunea Creştin-Socială, filiala bavareză a CDU), a criticat şi el decizia de a acorda Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania lui Mario Draghi, apreciind că italianul a salvat, poate, zona euro, dar pe seama deponenţilor germani.
Draghi a condus BCE timp de opt ani. Italianul a folosit toate instrumentele pentru a lupta cu inflaţia scăzută şi stagnarea economică din zona euro, recurgând la dobânzi zero, penalizări pentru băncile care îşi depozitează excesul de lichidităţi la banca centrală şi achiziţii de obligaţiuni.
Momentul definitoriu al mandatului de opt ani al lui Draghi în fruntea BCE este o declaraţie a sa din 12 iulie 2012, când a anunţat că "BCE va face tot ce este necesar pentru a apăra euro şi, credeţi-mă, va fi suficient". Această promisiune, însoţită de asigurarea că va cumpăra cantităţi nelimitate de obligaţiuni guvernamentale, dacă va fi nevoie, a calmat presiunile de pe pieţele financiare şi a salvat uniunea monetară de la dezastru.
Cu toate acestea, dobânzile negative şi programele de achiziţii de obligaţiuni l-au făcut pe Draghi foarte nepopular în mass-media din Germania. La aceasta a contribuit şi faptul că italianul nu a reuşit să stăpânească limba germană în cei opt ani în care a fost preşedinte al BCE. Poate că încercarea cea mai faimoasă a italianului a fost expresia germană ''nein zu allem'' (nu la orice) pe care a utilizat-o corect în 2012 şi din nou în 2016, pentru a critica rezistenţa faţă de politicile sale radicale.
Acordarea a Ordinului de Merit fostului preşedinte al BCE Mario Draghi nu este văzută bine de politicienii germani
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

100
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
100

284
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
284

536
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
536

925
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
925

50
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
50

820
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
820

36
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
36

3.319
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.319

1.669
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.669

1.510
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.510

2.980
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.980

1.030
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.030

1.539
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.539
















Comentează