Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că va "încerca" să se deplaseze în Egipt pentru semnarea acordului de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Vom încerca să ajungem acolo şi lucrăm pentru a ne sincroniza, momentul exact. Vom merge în Egipt, unde (...) va avea loc o semnare oficială" a acordului, a spus el în timpul unei reuniuni a cabinetului la Casa Albă.
Trump a indicat că autorităţile israeliene "i-au cerut să vorbească în faţa Knesset-ului", parlamentul israelian. "Mi-am dat consimţământul", a adăugat el.
"Este prima dată când un preşedinte face acest lucru, ceea ce este foarte interesant", a spus, de asemenea, preşedintele SUA.
Trei preşedinţi americani s-au adresat efectiv unei sesiuni plenare a Knesset-ului: Jimmy Carter în 1979, Bill Clinton în 1994 şi George W. Bush în 2008.
Donald Trump a dat, de asemenea, asigurări că va avea loc o "dezarmare" şi o "retragere" a trupelor într-o următoare fază a acordului privind Gaza, afirmând în acelaşi timp că prioritatea este recuperarea ultimilor ostatici, despre care a spus că ar trebui să aibă loc "luni sau marţi".
Pe aceasta temă, preşedintele american a recunoscut că trupurile unor ostatici ar putea fi "dificil de găsit".
Israel şi Hamas au ajuns la un acord miercuri privind prima fază a planului de pace al preşedintelui american Donald Trump pentru Gaza, o încetare a focului şi un acord privind eliberarea ostaticilor care ar putea deschide calea pentru a pune capăt războiului de doi ani care a destabilizat Orientul Mijlociu.
La doar o zi după împlinirea a doi ani de la atacul Hamas în sudul Israelului care a declanşat asaltul său devastator în Gaza, discuţiile indirecte din Egipt au dus la un acord privind faza iniţială a planului-cadru pentru pace al lui Donald Trump în 20 de puncte.
Dacă va fi adoptat pe deplin, acordul va aduce cele două părţi mai aproape decât orice efort anterior pentru a pune capăt unui conflict care a atras state precum Iranul, Libanul şi Yemenul, a adâncit izolarea internaţională a Israelului şi a schimbat Orientul Mijlociu.
Autorităţile din Gaza susţin că peste 67.000 de persoane au fost ucise şi mare parte din enclavă distrusă după că Israelul şi-a început campania militară de răspuns la atacul Hamas de la 7 octombrie 2023.
În urma atacului Hamas, circa 1.200 de persoane au fost ucise şi 251 au fost luate ostatice în Gaza, potrivit oficialilor israelieni, estimându-se că 20 dintre ultimii 48 de ostatici ar mai fi în viaţă.
Comentează