Washingtonul și Beijingul discută un plan de reducere sau chiar eliminare a tarifelor chinezești la gazul natural lichefiat (GNL) american, înainte de întâlnirea dintre Xi Jinping și Donald Trump la Casa Albă, pe 24 septembrie, scrie energypress.gr.
Scutirea propusă face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri privind energia și agricultura, în cadrul căruia fiecare parte ar putea reduce tarifele pentru bunuri în valoare
de aproximativ 30 de miliarde de dolari, potrivit Reuters. Cu toate acestea, discuțiile nu sunt încă finalizate.
Pentru Washington, stimulentul imediat este de a-și asigura cumpărătorii. Exportatorii americani își măresc semnificativ capacitatea de producție pe coasta Golfului și, conform unei estimări Reuters, aproximativ 24,5 milioane de tone din capacitatea anuală de producție nu au încă asigurat un cumpărător pe termen lung.
Pentru Beijing, motivația este diferită. GNL-ul american ar putea lărgi opțiunile de aprovizionare ale Chinei și îi ar putea oferi o monedă de schimb utilă în relația sa mai largă cu Statele Unite. Dar asta presupune că China poate avea încredere că Washingtonul nu va transforma un acord comercial pe termen lung într-un instrument viitor de pârghie.
Prin urmare, în spatele problemei tarifelor se află patru întrebări interconectate. Statele Unite trebuie să demonstreze că politica lor energetică este credibilă. China trebuie să își mențină opțiunile privind furnizorii, rutele și contractele. Un furnizor sau un intermediar cu un portofoliu diversificat trebuie să facă legătura între nevoia de flexibilitate a cumpărătorului și nevoia dezvoltatorului de venituri asigurate.
Numai în aceste condiții un angajament față de GNL-ul american poate fi un instrument de negociere util pentru Beijing, fără ca gazul natural american să devină fundamentul securității energetice a Chinei.
Fiabilitatea este cheia
Eliminarea tarifelor la GNL ar înlătura un obstacol imediat. Dar nu ar aborda riscul unui contract pe 15 sau 20 de ani.
Tariful specific de 15% pentru acest produs se adaugă la tariful general de 10% impus de Beijing produselor americane, ceea ce aduce rata totală a tarifului pentru o marfă din SUA la 25%. Dacă negociatorii elimină doar tariful specific pentru GNL, taxa de 10% se va aplica în continuare.
Problema mai mare este însă durata acestei politici. Cumpărătorii chinezi au văzut cum comerțul cu GNL dintre cele două țări crește și scade în funcție de relațiile politice.
Livrările SUA către China au scăzut la doar două încărcături în timpul disputei comerciale din primul mandat al lui Trump, și-au revenit în 2020 și 2021, apoi s-au oprit practic după ce tarifele chinezești au fost impuse în 2025.
Mai multe încărcături de pe coasta Golfului SUA au ajuns recent în China sau se îndreaptă spre această țară, potrivit Reuters, chiar dacă tariful este în vigoare. Încărcăturile arată că
schimburile comerciale sunt posibile. Dar ele nu oferă unei companii de utilități chineze încredere că mediul politic va rămâne stabil până în 2040.
Un cumpărător chinez ar putea aprecia achizițiile care reduc fricțiunile cu Washingtonul sau care câștigă timp pentru Beijing. Această logică funcționează doar atâta timp cât contractul în sine nu creează o nouă vulnerabilitate.
Prin urmare, credibilitatea politică precede influența strategică.
China are nevoie de un manager de portofoliu diversificat
China nu caută un singur furnizor care să-l înlocuiască pe altul. Construiește alternative între numeroase surse de aprovizionare.
Aprovizionarea cu gaze din Golf oferă amploare, dar implică și expunere la conflicte regionale și la Strâmtoarea Ormuz, prin taxele și licențele asociate. Gazele naturale rusești prin conducte reduc nevoia de GNL, dar vin cu sancțiuni și o dependență de infrastructura fixă.
Australia, Asia de Sud-Est și Canada oferă rute diferite și opțiuni de prețuri diferite. US LNG adaugă expunere la prețurile Henry Hub și flexibilitate în destinație, dar și risc politic asociat cu Statele Unite.
Restructurarea achizițiilor publice din China din 2026 arată cât de repede poate trece Beijingul de la o opțiune la alta.
Conform datelor Banchero Costa pentru perioada ianuarie-iulie, Australia reprezintă aproximativ 36% din importurile de GNL ale Chinei, furnizorii din Asia de Sud-Est aproximativ 20%, Rusia 12% și Canada 4%, ca o nouă sursă de aprovizionare.
Cota Qatarului a scăzut la aproximativ 13%, deoarece atacurile asupra Iranului au distrus 17% din capacitatea sa de lichefiere pentru o perioadă estimată la trei până la cinci ani. Statele Unite au reprezentat doar 0,2%.
China a absorbit șocul din Golf prin distribuirea achizițiilor sale către diferiți furnizori, în loc să înlocuiască Qatarul cu gaz american.
Un manager de portofoliu diversificat poate facilita această strategie din punct de vedere comercial. Acesta este un comerciant sau furnizor mare care controlează mărfurile din diferite proiecte și le poate distribui printr-un singur portofoliu, în loc să lege o companie de utilități chineză de un anumit terminal sau de o serie specifică de mărfuri.
Intermediarul poate redirecționa marfa, poate combina diferite origini și poate gestiona programul, destinația și expunerea la riscul de preț.
În practică, ar putea acționa ca o legătură între un producător american și un cumpărător chinez. Alternativ, rolul de investitor de portofoliu ar putea fi asumat chiar de compania chineză.
Această structură nu elimină riscul; îl transferă. Intermediarul percepe un comision pentru flexibilitatea pe care o oferă și trebuie să aibă o bonitate suficientă pentru a-și asuma un angajament acceptabil pentru finanțatori.
Un contract pe termen scurt limitează expunerea Chinei, dar poate îngreuna finanțarea proiectului. Un contract pe termen lung este mai ușor de gestionat pentru cumpărător atunci când include termeni flexibili privind prețurile, plățile, cantitățile și destinația.
Cel mai recent sondaj McKinsey în rândul cumpărătorilor de GNL a constatat că 83% dintre respondenții chinezi intenționează să obțină contracte pe termen lung și au clasat flexibilitatea prețurilor drept prioritate principală. Aceste date sugerează că, în ceea ce privește flexibilitatea, cumpărătorii acordă mai multă importanță flexibilității decât duratelor mai scurte ale contractelor.
China ia deja în considerare GNL-ul american ca parte a portofoliului său.
Companiile chineze au semnat contracte pentru achiziționarea de GNL din SUA în valoare totală de aproape 25 de milioane de tone pe an începând cu 2018, majoritatea prin contracte pe 20 sau 25 de ani.
Dar nu trebuie să le descarce în China pentru a obține valoare din ele.
Până în februarie 2026, PetroChina, ENN, China National Offshore Oil Corporation, Sinochem și Sinopec închiriaseră 3,3 milioane de tone de la terminalele din SUA și direcționaseră aproape toată această cantitate către Europa. PetroChina a livrat acolo 23 din cele 27 de încărcături ale sale, în timp ce ENN a livrat acolo toate cele zece încărcături ale sale.
Contractele FOB (Free On Board) cu furnizorii din SUA oferă cumpărătorului control asupra transportului și a destinației finale. Acest lucru transformă GNL-ul american într-un activ tranzacționabil legat de Henry Hub, dar și într-o marfă fizică.
Când tarifele fac ca China să fie o destinație mai puțin atractivă, mărfurile pot fi direcționate către Rotterdam. Când aprovizionarea din Golf este întreruptă, contractul este încă o opțiune disponibilă.
Astfel, Beijingul își poate menține expunerea comercială în Statele Unite fără a face din gazul natural american un pilon al securității sale energetice interne.
Acordul din 14 septembrie dintre Venture Global și China Gas se încadrează în acest model. China Gas a fost de acord să achiziționeze 0,5 milioane de tone pe an timp de 20 de ani, începând cu 2030, crescând angajamentul său total față de Venture Global la 2,5 milioane de tone.
Gazele naturale vor proveni din portofoliul Venture Global din Louisiana.
Acordul este pe termen lung, nu pe termen scurt, și a precedat publicarea de către Reuters a negocierilor tarifare. Importanța sa constă în structura sa: un cumpărător chinez și-a păstrat opțiunea de a accesa piața americană, în timp ce destinația viitoare a mărfurilor și nivelul tarifelor au rămas neclare.
Putere de negociere pentru Beijing
Negocierile tarifare aduc GNL alături de agricultură într-un schimb comercial mai amplu, deoarece energia apăruse deja ca o problemă centrală în relația Trump-Xi. Acest lucru face ca angajamentele privind achizițiile de energie să fie utile din punct de vedere politic.
Washingtonul caută venituri din exporturi, investiții pe Coasta Golfului și progrese în balanța comercială. Investitorii și finanțatorii caută clienți cu o bonitate solidă.
Beijingul poate oferi o parte din această valoare printr-un contract, o poate reține sau o poate direcționa către proiecte ale căror termeni păstrează flexibilitatea chineză.
Există deja un precedent pentru finanțarea proiectelor. Acordul încheiat de Cheniere în 2022 cu PetroChina prevedea 1,8 milioane de tone pe an până în 2050, la prețul Henry Hub și vândute FOB. Aproximativ jumătate din această sumă era condiționată de o decizie finală pozitivă de investiție pentru o capacitate de producție suplimentară la Corpus Christi.
Cheniere a aprobat liniile de producție 8 și 9 ale Midscale în iunie 2025. Contractul chinezesc a făcut parte dintr-o structură de finanțare mai amplă, dar arată cum un angajament de cumpărare poate sprijini extinderea capacității de producție americane.
Nu există dovezi publicate care să sugereze că achizițiile de GNL ar obliga Washingtonul să reducă presiunea mai amplă pe care o exercită asupra Chinei.
Puterea de negociere a Beijingului este mai limitată și mai specifică. Aceasta poate oferi sau refuza un beneficiu comercial dorit de Statele Unite, menținându-și în același timp diversificata propria aprovizionare cu gaze.
Un mediu politic mai previzibil în SUA ar spori acest potențial, deoarece cumpărătorii chinezi și-ar putea asuma angajamente care ar fi apreciate mai mult de investitori și finanțatori.
Prin urmare, detaliile contractelor care vor urma întâlnirii din 24 septembrie vor conta mai mult decât suma totală a unui contract de achiziție tipic.
O tranzacție care face parte dintr-un portofoliu mai larg ar demonstra că China își păstrează opțiunile. În schimb, o tranzacție legată de o linie de producție specifică, de o decizie finală de investiție și de un sprijin solid în materie de credit ar demonstra că cumpărătorul este pregătit să își asume o expunere politică pe termen lung mai mare față de Statele Unite.
Drepturile de destinație, prețurile, termenii de plată și identitatea contrapărții vor arăta modul în care a fost alocat în cele din urmă riscul.
Primul contract semnat după summit va arăta, așadar, cât din riscul fiecărei părți era dispusă cealaltă să și-l asume.

































