DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Acțiune INEDITĂ: Polițiștii au oferit cafea șoferilor care se îndreptau spre litoral

Freepik.com
cafea

Poliţiştii de la Serviciul Rutier al Inspectoratului Judeţean Brăila au organizat, luni dimineaţă, o activitate de prevenţie inedită, oprind şoferii care se îndreptau spre litoral şi oferindu-le o cafea. Activitatea a cuprins şi discuţii legate de riscurile acumulării oboselii la volan şi de necesitatea ca şoferii să oprească pentru odihnă atunci când se simt nesiguri, potrivit News.ro.

Conform IPJ Brăila, acţiunea a debutat luni dimineaţă, la ora 6.00 şi s-a desfăşurat în judeţ, pe DE 584, sector de drum care este tranzitat de şoferi pentru a ajunge pe litoral.

Întrucât oboseala la volan reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, poliţiştii au oprit în trafic vehicule înmatriculate în alte judeţe şi care au de parcurs o distanţă considerabilă, oferindu-le şoferilor o cafea.

De asemenea, poliţiştii rutieri le-au recomandat conducătorilor auto să ia pauze atunci când se simt obosiţi sau devin agitaţi la volan, cu atât mai mult dacă au o distanţă mare de parcurs, şi să respecte regulile de circulaţie.

"Cine refuză o cafea, mai ales la drum lung? În această dimineaţă, pe DE 584 - traseul către litoral, toţi cei care au fost opriţi de către colegii noştri în albastru, de la Serviciul Rutier Brăila, au avut parte de-o vorbă bună şi-o cafea! Tema discuţiei, oboseala la volan! Activitatea are un feedback bun din partea conducătorilor, ceea ce ne bucură foarte mult!", a transmis şi Poliţia Română, pe Facebook.

Conform IPJ Brăila, acţiunile pe linie rutieră continuă şi în zilele următoare, poliţiştii fiind prezenţi la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.