Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acţiunea `Blocada` a poliției rutiere - Amenzi de zeci de mii de lei, permise reținute și depistarea de șoferi drogați și beți la volan

Brigada Rutiera Bucuresti
politia rutiera masina duster

Polițiştii din Ilfov au dat, într-o singură noapte, aproape 150 de amenzi în valoare de 47.150 de lei, au reţinut 7 permise , 2 pentru consum de alcool, şi au constatat 6 infracţiuni, inclusiv privind consumul de substanţe psihoactive, în cadrul acțiunii ”Blocada”. De asemenea, un autoturism aflat sub sechestru a fost depistat în trafic.

”În noaptea de 9/10 martie a.c., în cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii Serviciului Rutier  împreună cu poliţiştii rutieri de la structurile din teritoriu, au monitorizat drumurile publice din judeţ, având în atenţie, cu precădere,  depistarea persoanelor care nu respectă regimul legal de viteză, precum şi a persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive.

Poliţiştii de la acţiuni speciale împreună cu echipajul chinotehnic au  asigurat sprijin poliţiştilor rutieri,  potrivit competenţelor ce le revin. La activităţi au fost constatate mai multe nereguli, pentru care poliţiştii rutieri au aplicat 147 de  sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 195/2002, în valoare totală de 47.150 de lei”, anunţă duminică dimineaţă IPJ Ilfov.

De asemenea, polițiştii au reţinut 7 permise de conducere, din care 2 pentru consumul de alcool, şi au retras 18 certificate de înmatriculare.

În total, au fost constatate 6 infracţiuni: 2 infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului, 2 infracţiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi 2 infracţiuni de conducere fără permis.

”De exemplu, un  autoturism a fost oprit pe o stradă din oraşul Pantelimon, iar la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală din Bucureşti, în vederea prelevării de probe biologice. În această cauză, poliţiştii i-au reţinut conducătorului auto permisul de conducere şi au deschis dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, precizează IPJ Ilfov.

Tot în Pantelimon a fost oprit un alt autoturism condus de un bărbat, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la consumul unei substanţe psihoactive. Bărbatul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice.

”În urma verificărilor efectuate, a rezultat şi faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere. În cauză, a fost deschis dosar penal, pentru 3 infracţiuni la regimul rutier”, relatează IPJ Ilfov.

Şi în oraşul Buftea, poliţiştii rutieri au oprit un autoturism, iar la testarea conducătorului auto, în vârstă de 43 de ani, au rezultat indici cu privire la consumul unei substanţe psihoactive.

Bărbatul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, fiind deschis dosar penal, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Un alt autoturism a fost oprit de poliţiştii rutieri pe Bd. Pipera din oraşul Voluntari. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,15 mg/l  alcool pur în aerul expirat, context în care bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

Tot în oraşul Voluntari, poliţiştii au oprit un autoturism, condus de un bărbat, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat că  autoturismul se află sub sechestru, într-un dosar de executare silită.

În cauză, poliţiştii au retras certificatul de înmatriculare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.