Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acţiunea de stingere a incendiului din zona Cetăţii Poenari continuă; cinci focare de fumegaţie au fost stinse miercuri

alerta

Acţiunea de stingere a incendiului din zona Cetăţii Poenari continuă, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş care au precizat că cinci focare de fumegaţie au fost stinse într-o zonă greu accesibilă. Incendiul nu este lichidat, fiind periodic descoperite noi focare.

Potrivit ISU Argeş, misiunile pentru stingerea incendiului de litieră din Arefu, în apropierea Cetăţii Poenari, continuă. ”În această dimineaţă, de pe DN 7 C, s-a realizat o recunoaştere a zonei şi s-a constatat o fumegaţie pe partea de nord a versantului, într-o zonă inaccesibilă forţelor de intervenţie. S-a luat decizia ca o echipă mixtă formată din pompieri, jandarmi şi reprezentanţi ai Salvamont să execute o misiune de monitorizare şi stingere a eventualelor focare identificate”, au precizat reprezentanţii ISU Arges. Pe timpul deplasării, au fost stinse 5 focare, dar a mai fost indentificat un fpcar, pe partea nordică a versantului, însă nu s-a putut ajunge la acesta. ”La ora 15.00 s-a realizat schimbul de efective, o nouă echipă urmând să execute misiunea de recunoaştere şi stingere a focarelor descoperite” mai spun repezentanţii ISU Arges. Incendiul a izbucnit încă de duminică, iar intervenţia a fost dificilă din cauza suprafeţei mari, accesului dificil şi a resurselor limitate de apă. Peste două sute de pompieri din mai multe judeţe au acţionat în zonă până la limitarea incendiui care s-a manifestat pe aproximativ 1=4 hectare, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.