Acţiunile Danone au crescut luni cu 1,9%, după ce grupul francez a anunţat că face primul pas în vederea vânzării participaţiei deţinute la o companie parteneră producătoare de lactate din China, pe fondul presiunii acţionarilor pentru îmbunătăţirea guvernanţei şi a rezultatelor financiare, transmit Bloomberg şi Reuters potrivit Agerpres.
În urma revizuirii portofoliului, Danone a ajuns la un acord ce prevede convertirea participaţiei sale indirecte la China Mengniu Dairy Company Limited într-o participaţie directă de 9,8% la compania listată la Bursa de la Hong Kong, a informat, printr-un comunicat, grupul francez.
Vânzarea participaţiei directe ar putea avea loc anul acesta, într-o singură tranzacţie sau mai multe, în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Majoritatea câştigurilor vor fi folosite pentru răscumpărarea propriilor acţiuni, se arată în comunicatul Danone.
Valoarea contabilă actuală a participaţiei indirecte este de 850 milioane de euro (1,03 miliarde de dolari) şi a avut o contribuţie de 57 milioane de euro la venitul înregistrat de companie în 2019.
"Vedem decizia Danone ca un nou pas pozitiv în renunţarea la activele care nu sunt de bază şi un semnal serios asupra intenţiilor generale privind portofoliul, în linie cu recentele anunţuri ale companiei", apreciază analiştii de la Jefferies.
Preşedintele director general Emmanuel Faber este sub o presiune sporită din partea acţionarilor, pentru a face schimbări în cadrul grupului, care a rămas în urma rivalilor în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Investitorul american Artisan Partners s-a alăturat vineri celor de la BlueBell Capital Partners, solicitând Danone să găsească un nou director general pentru a-şi îmbunătăţi guvernanţa şi a accelera eforturile pentru majorarea profitului. Ei au cerut ca funcţia de preşedinte director general să se separe în două posturi.
Presa din Franţa a anunţat că luni se va reuni Consiliul de Administraţie al Danone pentru a discuta probleme de guvernanţă.
"Dincolo de această tranzacţie, China rămâne o piaţă de importanţă strategică ridicată pentru Danone", a informat, într-un comunicat, grupul francez.
Cel mai mare producător mondial de iaurt a anunţat anul trecut că va scoate la vânzare activităţi cu o valoare de 500 de milioane de euro, iar structura managerială va migra spre una concentrată mai mult pe geografie decât pe grupe de produse.
Emmanuel Faber a avut dificultăţi în a relansa Danone, pe fondul competiţiei de pe piaţa din Europa, dar şi din cauza creşterii preţurilor la lapte şi apariţiei unor noi competitori, precum Chobani în SUA. În 2020, compania a pierdut un sfert din valoarea de piaţă.
Grupul Danone a demarat investiţia în România în 1996, prin achiziţia fostei unităţi Mioriţa Fundeni. Începând din 2013, Danone România a devenit centrul regiunii Europei de Sud-Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările Adriatice, servind o piaţă potenţială de peste 60 de milioane de consumatori.
Acţiunile Danone cresc după anunțul vânzării activelor din China
București
23°C
Articole Similare

707
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
707

2.049
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
2.049

1.737
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
1.737

36
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
36

31
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
31

3.191
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.191

54
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
54

4.971
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
4.971

32
Piața neagră a țigaretelor scade în România, dar rămâne peste pragul critic: avertismente privind riscurile pentru buget și consumatori
32

78
Curs valutar, 6 aprilie: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
78

32
Crescătorii de ovine din România și Bulgaria, afectați de creșterea costurilor și importuri ilegale
32

25
Piața neagră a țigărilor se menține ridicată în România
25

5.090
UPDATE Lovitură grea înainte de Paște pentru mii de oameni: Angajații rămân fără locurile de muncă după intrarea oficială în faliment a Șantierului Naval Mangalia
5.090















Comentează