Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acțiunile producătorului vietnamez de mașini electrice VinFast au înregistrat o scădere pentru a treia zi consecutivă, după debutul lor spectaculos pe Nasdaq

smartcitiesworld.net
masina electrica masini electrice

Acţiunile producătorului vietnamez de automobile electrice VinFast au scăzut vineri pentru a trei şedinţă consecutivă, după debutul spectaculos la bursa Nasdaq din SUA din această săptămână, compania pierzând mai mult de jumătate din valoarea sa de piaţă, transmite Reuters.

Compania care înregistrează pierderi a fost evaluată vineri la circa 32,4 miliarde de dolari, comparativ cu 85 de miliarde de dolari la debutul său pe Wall Street de marţi, conform news.ro

Acţiunile sale au scăzut cu 30%, la 13,94 dolari, alunecând sub preţul de deschidere de 22 dolari, când au crescut la 38,78 dolari.

Cu aproximativ 99% din firmă controlată de fondatorul Pham Nhat Vuong, cantitatea mică de acţiuni disponibile public face ca acţiunile să fie predispuse la volatilitate.

VinFast, care a avut dificultăţi să-şi păstreze directorii de rang înalt şi are un obiectiv ambiţios de a vinde 50.000 de vehicule electrice în acest an, trece la un nou ”model hibrid” pentru vânzări, aducând distribuitori şi dealeri pentru pieţele din străinătate.

Mai mulţi dealeri din SUA contactaţi de Reuters s-au declarat deschişi la idee, dar unii analişti rămân sceptici.

”Poate fi dificil să comercializezi şi să vinzi cu succes vehicule în SUA care sunt produse şi vândute pe o piaţă emergentă precum Vietnam, unde caracteristicile şi funcţionalitatea cerute de consumatori sunt de obicei foarte diferite”, a declarat Jason Benowitz, manager senior de portofoliu la grupul de investiţii The Roosevelt.

Compania a spus că intenţionează să strângă capital de la investitorii globali în următoarele 18 luni, ceea ce ar putea pune în pericol evaluarea sa ridicată.

Fondatorul Pham Nhat Vuong a adus o parte din VinFast pe pieţele public, deoarece ar putea căuta să-şi monetizeze în continuare participaţia, în timp.

Listarea VinFast urmează înscrierii la bursă a altor companii de vehicule electrice, inclusiv Faraday Future, Nikola şi Lucid, care au fost supuse controlului de reglementare din SUA.

Acţiunile celui mai mare conglomerat din Vietnam şi compania mamă a VinFast, Vingroup, au închis în declin cu 7% în tranzacţiile din Ho Chi Minh.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.