Roverul Perseverance al NASA a furnizat primele dovezi directe de activitate electrică în atmosfera planetei Marte, după detectarea unor descărcări electrostatice asemănătoare „minifulgerelor”, asociate cu vârtejurile de vânt cunoscute drept „diavoli de praf, potrivit mediafax.
Rezultatele au fost publicate în revista Nature și reprezintă o premieră în studiul atmosferei marțiene, confirmând că aceasta este mult mai activă din punct de vedere electric decât se credea, scrie Reuters.
Instrumentul SuperCam al roverului, aflat în Craterul Jezero din 2021, a înregistrat aceste descărcări în cadrul unor măsurători audio și electromagnetice extrem de sensibile. Echipa de cercetători a analizat 28 de ore de înregistrări, în care au identificat 55 de evenimente electrice, majoritatea asociate cu trecerea „diavolilor de praf” sau cu fronturi ale furtunilor de nisip.
Fenomenul, denumit triboelectricitate, apare când particulele fine de praf se freacă unele de altele în atmosfera rarefiată, generând acumulări de sarcini care se descarcă sub formă de mici arcuri electrice. Cercetătorii explică faptul că aceste scântei nu sunt fulgere în sensul tradițional, ci scurte impulsuri electrice de câțiva centimetri, însoțite de unde de șoc detectate acustic.
Descoperirea are implicații majore pentru înțelegerea climatului marțian, a transportului de praf și a posibilelor riscuri pentru echipamentele viitoarelor misiuni robotice și umane. Atmosfera subțire de dioxid de carbon face ca aceste descărcări să fie mult mai ușor de produs decât pe Pământ, unde condiții similare duc rareori la scântei.
Cercetătorii avertizează că această activitate electrică în atmosfera planetei Marte poate influența atât procesele climatice, cât și strategiile de protecție a astronauților în eventualele misiuni cu echipaj uman.
SuperCam continuă să monitorizeze mediul acustic marțian, completând astfel cel mai complex set de sunete înregistrate vreodată pe o altă planetă.






























Comentează