Aproape o jumătate dintre centrele de vaccinare anti-COVID-19 din Alba îşi suspendă de luni activitatea, iar restul vor avea un program de funcţionare modificat, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.
"Urmare a propunerii Centrului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de adoptare a unor măsuri de eficientizare a activităţii centrelor de vaccinare, după o analiză obiectivă s-a luat decizia modificării programului de funcţionare pentru 6 centre de vaccinare din Alba, începând cu data de 17 februarie 2022, precum şi suspendarea activităţii a 5 din cele 11 centre de vaccinare din judeţ, începând din data de 21 februarie", se menţionează în comunicat.
Centrele de vaccinare ale căror activitate va fi suspendată începând de săptămâna viitoare sunt din Alba Iulia, Teiuş, Ocna Mureş, Zlatna şi comuna Ighiu.
De asemenea, tot de luni, va fi suspendată activitatea fluxului cu vaccin Johnson&Johnson şi fluxurile de vaccinare pentru copii între 5 şi 11 ani de la centrele de vaccinare din Aiud, Sebeş şi Câmpeni.
Noul program al centrelor de vaccinare care rămân este redus de joi. Vor funcţiona astfel în continuare centrele de vaccinare din Aiud, Blaj, Cugir, Sebeş, Câmpeni şi cel de la Sala de sport a Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
În altă ordine de idei, DSP Alba a anunţat joi 324 de noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 1.067 de teste, precum şi 5 decese.
Activitate suspendată la 5 din cele 11 centre de vaccinare anti-COVID-19 din Alba. Restul vor avea program redus
București
10°C
Articole Similare

5
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
5

14
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
14

6
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
6

19
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
19

620
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
620

32
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
32

39
Schimbare la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara: Camelia-Corina Pescaru preia funcția de manager interimar
39

34
Modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase
34

46
Terapia care poate vindeca leucemia ajunge în România: Proiect lansat la Timișoara
46

25
INSP: O persoană a decedat săptămâna trecută din cauza gripei; Peste 74.000 cazuri de infecții respiratorii raportate la nivel național
25

4.698
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.698

27
Numărul cazurilor de pneumonii în rândul copiilor a crescut în Timișoara
27

68
Leguminoasele, superalimentele consumate încă din Antichitate, confirmate azi de știință
68

















Comentează