Activitatea unui vulcan din Vanuatu care a forţat evacuarea unei întregi insule din acest arhipelag al Pacificului pare a se stabiliza, au declarat marţi oameni de ştiinţă, dar cu toate acestea este prea devreme pentru ca locuitorii să se întoarcă la casele lor, notează AFP, conform agerpres.ro.
Celor 11.000 de persoane care trăiesc pe insula Ambae, la nord de capitala acestui arhipelag din Pacific, li s-a ordonat să îşi părăsească locuinţele din cauza trezirii vulcanului Manaro Voui, care a aruncat o ploaie de cenuşă şi de roci asupra unora dintre satele insulei cu câteva zile în urmă.
Temându-se de o erupţie majoră, autorităţile au mobilizat o flotilă de bărci pentru a transporta locuitorii în locaţii sigure de pe alte insule.
Observatorul de prevenire a riscurilor geologice din Vanuatu a anunţat marţi că riscul unei erupţii a scăzut, însă a menţinut la patru gradul de alertă, al doilea cel mai ridicat.
De asemenea, pe baza observaţiilor aeriene şi a datelor oferite de staţiile geologice, Observatorul citat a menţionat că în prezent activitatea seismică a vulcanului este limitată la lacul craterului.
"Deoarece activitatea este acum mai stabilizată şi se concentrează doar într-o insulă nouă apărută în Lacul Voui, posibilitatea unei erupţii majore care afectează întreaga insulă pare în prezent mai puţin probabilă", a indicat Observatorul.
Locuitorii din Ambae vor putea să se întoarcă pe insulă doar atunci când ameninţarea va coborî la nivelul trei, ceea ce ar putea dura luni de zile, a indicat purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii, Joe Cropp, adăugând că majoritatea locuitorilor a fost relocată pe trei insule vecine, în şcoli, biserici sau pe terenuri de sport.
În cele din urmă, evacuarea a fost finalizată cu mai mult de două zile înainte de termenul limită stabilit de autorităţi.
În 2015, arhipelagul - care numără 80 de insule, la o populaţie de 270.000 de locuitori - a fost parţial devastat de un puternic ciclon care a provocat moartea a 11 persoane.
Condominium franco-britanic până la independenţa sa în 1980, Vanuatu este una dintre cele mai sărace ţări de pe planetă. Ea se află pe "centura de foc a Pacificului", unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure frecvente şi o activitate vulcanică intensă.
Activitatea unui vulcan din Vanuatu pare a se stabiliza
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

74
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
74

854
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
854

645
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
645

65
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
65

1.870
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.870

1.510
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.510

49
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
49

5.862
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.862

87
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
87

126
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
126

63
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
63

73
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
73

2.854
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.854
















Comentează