Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Ben Affleck, după externarea din clinica de dezintoxicare: 'Lupta cu dependența este pe viață și dificilă'

glamour.ro
ben affleck

Actorul american Ben Affleck s-a externat, joi, dintr-o clinică de dezintoxicare și a transmis într-un mesaj publicat pe contul său de Instagram că "lupta cu dependența este pe viață și dificilă", mulțumind în același timp familiei, prietenilor și fanilor pentru sprijin, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

În vârstă de 46 de ani, actorul premiat cu Oscar Ben Affleck a mai făcut cure de dezintoxicare în 2017 și 2001.

Affleck are trei copii cu actrița Jennifer Garner. Cei doi s-au separat în 2015, dar, în luna august, Garner a fost fotografiată la Los Angeles în timp ce îl conducea pe Affleck la clinică.

Affleck a făcut publică, în urmă cu foarte mulți ani, problema sa cu dependența de alcool, care i-a afectat și tatăl și fratele, actorul Casey Affleck.

De altfel, Casey Affleck a declarat în emisiunea de televiziune "Entertainment Tonight", luna trecută, că el și Ben provin dintr-o lungă linie de persoane dependente de alcool.

"Ben este dependent și alcoolic. Majoritatea bunicilor noștri sunt alcoolici. Tata este alcoolic, atât de rău pe cât se poate, dar este abstinent de 30 de ani. Eu sunt abstinent de șase ani", a explicat Casey Affleck.

Citește și: Charles Aznavour va fi înmormântat sâmbătă

Ben Affleck este cunoscut pentru rolurile din filme precum "Good Will Hunting" - pentru scenariul căruia a fost recompensat cu un premiu Oscar, împreună cu bunul său prieten Matt Damon -, "Armageddon - Sfârşitul lumii?", "Dogma", "Pearl Harbour", "Daredevil" şi "Despre bărbaţi şi nu numai...". El a regizat, printre altele, filmele "Dispărută fără urmă/ Gone baby gone" şi "The Town", pentru care actorul Jeremy Renner a fost nominalizat la Oscar, în 2011. Cineastul a fost recompensat în 2013 cu premiul Oscar la categoria "cel mai bun film", pentru lungmetrajul "Argo", pe care l-a produs, regizat şi în care a jucat rolul principal.

Cel mai recent film în care Affleck a apărut este "Liga Dreptății/ Justice League", lansat în cinematografe în 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.