Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Actorul Bogdan Stanoevici şi cântăreaţa Sanda Ladoşi deschid listele de candidaţi ai Partidului Ecologist Român Mureş, pentru Senat

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Sanda Ladosi

Actorul Bogdan Stanoevici şi cântăreaţa Sanda Ladoşi deschid listele de candidaţi ai Partidului Ecologist Român (PER) Mureş, pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, iar profesorul de pian Marius Vernescu se află pe lista PER Bucureşti pentru Senat, potrivit Agerpres.

Stanoevici, fost ministru pentru românii de pretutindeni în Guvernul Ponta, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că dacă va ajunge în Parlament, PER va propune o lege "foarte clară" prin care să fie stopată poluarea, astfel încât "orice fel de structură, privată sau de stat, să respecte nişte criterii pe care le respectă orice ţară civilizată din Europa sau din lume".

"România nu mai poate fi groapa de gunoi a Europei, România nu mai poate fi locul în care vin deşeurile toxice pentru că aici se poate, ceea ce acolo nu se poate. România curată înseamnă România în care starea de bine a oamenilor trebuie să fie pe primul loc şi PER exact asta face", a afirmat Stanoevici.

Acesta a dat exemplul fabricii Azomureş, despre care a spus că este o problemă majoră nu numai în judeţul Mureş, ci în toată regiunea, din cauza "poluării enorme".

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

"Azomureşul este o problemă majoră, pentru că acolo se bat cap în cap interesul economic al proprietarilor şi interesul politic, or aceste două elemente ar trebui să meargă mână în mână. Azomureşul, care fabrică îngrăşăminte, această problemă a poluării poate fi rezolvată. Există fonduri europene nerambursabile enorme, care sunt special destinate împotriva poluării, dar trebuie să se şi vrea. (...) Soluţia este foarte simplă: ori proprietarul Azomureş înţelege că trebuie să respecte nişte reguli foarte clare, ori Azomureşul va fi închis, şi asta o vom face prin lege, precizând foarte clar criteriile după care trebuie să funcţioneze orice fel de structură", a susţinut el.

La rândul său, Sanda Ladoşi a subliniat necesitatea implicării active a oamenilor în combaterea poluării la nivelul întregii ţări.

"Trebuie responsabilizată această naţie, dacă vrea să mergem mai departe (...). Grija faţă de om, faţă de natură, până la urmă tot ceea ce facem este în detrimentul nostru dacă nu avem grijă de natură şi de spaţiul în care trăim. E foarte simplu, dar pentru aceasta e nevoie de un minim de educaţie, de bun simţ, echilibru, sprijin", a spus, printre altele, Ladoşi.

Marius Vernescu, candidat pe lista PER Bucureşti pentru Senat, a declarat că îşi doreşte să contribuie la proiectul pentru o Românie curată "ca afară".

"Iubesc natura, o protejez, nu ştiu de ce nu ar putea fi şi la noi cum e în alte ţări, să fie natura mult mai protejată. Chiar mi-am dorit să pun umărul la ecologie pentru România şi încerc să-mi aduc aportul cât pot. Cred că nu este o dogmă politică, o ideologie, cred că mai mult e efort ecologic, dacă vrem să vorbim despre curăţenie", a subliniat Vernescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.