DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Actorul Edgar Ramirez îndeamnă la vaccinare împotriva COVID-19, după ce a pierdut trei rude în trei zile: 'Inima mea nu mai suportă atâta durere'

depresie

Actorul latino-american Edgar Ramirez le-a recomandat miercuri fanilor săi "să aibă încredere în ştiinţă" şi, dacă pot, să se vaccineze, dezvăluind că a pierdut în mai puţin de 72 de ore trei rude în Venezuela răpuse de COVID-19, relatează EFE.

"Inima mea nu mai suportă atâta durere", a scris actorul venezuelean pe contul său de Instagram, potrivit agerpres.ro.

În mesajul său, el a povestit cum a pierdut o mătuşă sâmbătă, un unchi duminică şi un alt unchi luni din cauza coronavirusului, subliniind că încă nu şi-a revenit "din şocul acestui weekend îngrozitor".

Ramirez a precizat că rudele sale au murit "exact la o lună şi două zile" după ce bunica sa Bertha a pierit în urma COVID-19, o boală care l-a răpus şi pe agentul şi prietenul său, Laureano. "Niciunul dintre ei nu era vaccinat. Nimeni nu a avut acces la vaccinuri în Venezuela", a scris el.

"În schimb, în SUA se aruncă zeci de mii de vaccinuri pentru că un mare număr de persoane nu vor să se vaccineze", a deplâns actorul.

Ramirez şi-a exprimat dorinţa ca, în timp ce familia sa şi milioane de persoane din Venezuela trăiesc un coşmar deoarece nu există suficiente vaccinuri, cei care pot să se vaccineze să facă acest lucru cât mai repede.

"A primi vaccinul este un act de compasiune", a spus Ramirez reamintind o conversaţie pe care a avut-o pe această temă cu epidemiologul principal al guvernului american, Anthony Fauci.

"Îţi cer să ai încredere în ştiinţă şi să consumi şi să difuzezi doar informaţie adevărată şi... te rog, te rog, dacă poţi, VACCINEAZĂ-TE pentru că doar aşa îi poţi salva pe cei din jurul tău", a încheiat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.