Actorul Harrison Ford este sub lupa anchetatorilor - A pilotat un avion aproape de locul aterizării unui altuia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-04-2020

Actualizat: 30-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.gq.com/story/harrison-ford-gq-cover-story-2017

Actorul Harrison Ford este anchetat în legătură cu un incident care a avut loc, săptămâna trecută, pe un aeroport din sudul Californiei, potrivit news.ro.

Federal Aviation Administration (FAA) a confirmat că el pilota un avion de mici dimensiuni care a trecut peste o pistă pe care se pregătea să aterizeze un avion.

Avioanele s-au aflat la o distanţă de 1.100 metri unul de celălalt, vineri, pe aeroportul Hawthorne din Los Angeles. Nu a existat pericolul unei ciocniri.

Ford, în vârstă de 77 de ani, a recunoscut că a greşit şi a prezentat scuze, scrie BBC.

Un reprezentant al lui a spus, într-un comunicat, că actorul a auzit greşit o instrucţiune venită de la controlorul de trafic aerian.

„Scopul zborului a fost menţinerea aeronavei. Nimeni nu a fost rănit şi nu a existat niciodată vreun pericol de coliziune”.

Harrison Ford controla avionul Aviat Husky cu două locuri.

Citește și: Lovitură de la DNA de ultim moment! Sunt vizați mii de magistrați cu dosare penale

Nu este prima dată când el a fost implicat în incidente aviatice. În 2017, a zburat destul de jos faţă de o aeronavă a American Airlines cu 110 pasageri la bord, în California. Nu au existat pagube sau răniţi, iar FAA a decis să nu ia măsuri.

În 2015, actorul a fost rănit când a aterizat forţat pe un teren de golf din Los Angeles.

Ford a învăţat să piloteze după vârsta de 50 de ani. El a luat cursuri şi de pilotare a elicopterelor. În 1999, a aterizat forţat elicopterul în care se afla alături de instructorul său, însă amândoi au scăpat nevătămaţi. Un an mai târziu, un avion pe care îl pilota a trebuit să aterizeze de urgenţă în Nebraska. El şi pasagerul nu au fost răniţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri